Parcă aș fi vrut să văd mai multă teamă la mitingul lui Nicușor Dan. Știu, sună ciudat. Nu vă luați după mine, sunt om cu sechele rămase de la toate celelalte speranțe. Îl consider pe Simion un rău cu acte, o groapă, dar, în timp, am prins alergie la zâmbete.
Nicușor, dacă va ajunge, va ajunge președinte în cea mai nenorocită perioadă a țării de după ’90. Cu un PSD pe cap, cu un Parlament irascibil, cu o țară divizată și, mai ales, cu o criză economică ce-l așteaptă în fața porții de la Cotroceni. Și parcă nici el nu se simte prea bine.
Toate măsurile economice despre care a vorbit Nicușor Dan – altfel, un domeniu în care poate să facă doar lobby – sunt măsuri cu bătaie pe termen lung. Chiar și măsurile enumerate de câteva ori de posibilul premier Bolojan. Pe termen scurt și foarte scurt, cuplul Nicușor-Bolojan va trebui să fie însă sincer. Îl vor obliga la asta realitatea, dobânzile imense la împrumuturi și deficitul. Ce înseamnă sinceritatea unei guvernări după alegeri: creșteri de taxe, înghețări de pensii și salarii, probabil disponibilizări. Și mi-e ca nu cumva să vedem oameni dezamăgiți, oameni care cred că victoria lui Nicușor înseamnă și altceva decât întoarcerea la rahatul în care ne aflam la începutul lunii mai. Un rahat probabil în formă agravată azi, când vorbim.