Într-o zi de mai a anului în curs, Victor Ponta i-a chemat la el pe tinerii cineaști care au adus României prestigiu internațional. Au venit aproape toți, gîfîind sub apăsarea palmierilor de aur, a urșilor de argint și a cîtor și mai cîtor faimoase poveri. Premierul s-a oferit să-i ajute în vederea creșterii recoltei de premii la hectar, iar cineaștii s-au angajat să propună o reorganizare, pe criterii de eficiență și know-how, a Consiliului Național al Cinematografiei. Trebuie spus că CNC e instituția care acordă, pe baza scenariilor, o parte din bugetele necesare filmelor românești, iar în ultimii zece ani banii nu au fost destinați atît generației tinere și talentate, cît vechilor clienți.
Primul pas către reformă a fost făcut prin plecarea din fruntea CNC a lui Eugen Șerbănescu, plantat în urmă cu șase ani de PNL, pe criterii politice. Apoi, elanul a înghețat, fiindcă propunerile cineaștilor s-au izbit de zidurile Ministerului Culturii. În locul eliberat de Șerbănescu a aterizat Mihai Kogălniceanu. Nu e chiar prietenul lui Cuza, ci al Mihaelei Kaitor, secretar general în minister. N-a spus nimeni că între madam Kaitor și tînărul hipster USL există vreun conflict erotic de interese. Dar nici n-a negat cineva că Mihaela are de gînd să-l eternizeze pe micul interimar în fruntea CNC, printr-un concurs croit pe talia lui. Proiectul tinerilor cineaști e, pînă una-alta, înțepenit pe biroul unde zac coatele doamnei Kaitor și bretelele tînărului Kogălniceanu.