Chitanţa şi Costel
Dacă-i spui unei gagici că ai luat o răceală din metrou, primul lucru de care te întreabă este unde e bonul fiscal. Iar asta nu pentru cazul în care nu-i va plăcea răceala pe care ai luat-o şi te va trimite s-o schimbi. Nu, ci pentru că femeile au o slăbiciune pentru bonuri fiscale, facturi, hîrtii oficiale, ştampile şi alte chestii birocratice. Cum adună unii cînd merg pe stradă şuruburi, balamale, capse pierdute de alţii, la fel adună şi femeile bonurile şi facturile.
Dacă aş fi poponar (nu că aş avea ceva cu cei care nu sînt), aş agăţa numai casieri şi contabili, asta ca să fiu sigur că acolo, înăuntru, sub blana de pe piept, pulsează o inimă candidă, de femeie.
O femeie se simte mult mai stăpînă pe ea, mult mai sigură, dacă are o chitanţă asupra ei. E trifoiul ei cu patru foi, talismanul norocos. Orice mamă care-şi trimite copilul pe front îi zice să poarte mereu în buzunarul de la piept o factură proformă care să-l ferească de cele rele.
Dacă vrei să înnebuneşti o femeie, citeşte-i o listă de-aia cu Acte necesare. N-are importanţă pentru ce sînt necesare actele acelea, căci pentru ea sînt necesare oricum.
Apocalipsa vine de la o factură
– Bună ziua, am câştigat 28 de milioane de euro la Loto. Uitaţi, acesta este…
– Este…?
– Este… Mă rog, ar fi trebuit să fie…
– Să fie…?
– Biletul.
– …
– Dovada că am câştigat…
– Şi unde este?
– Nu ştiu, îl aveam aici…
– Aici unde?
– Ce bou sunt! L-am pierdut…
Persoana nebărbierită, care tocmai îşi întoarce disperată buzunarele pe dos, în căutarea vieţii de multimilionar în euro, pe care a pierdut-o iremediabil, e chiar el: jumătatea mea sau a ta sau a ei.
Nu criza e de vină pentru că multe familii au ajuns pe străzi, ci faptul că, din păcate, e vorba de familii nedestrămate. În familiile din care el încă n-a plecat cu una de 18 ani, sarcina de a achita ratele la bănci îi revine jumătăţii masculine. Se dovedeşte că a uitat de-abia când vin executorii. În familiile pe care el le-a părăsit la timp şi în alea de lesbiene, ratele sunt plătite la zi şi chitanţele puse în ordine.
Bruce Willis şi Chuck Norris sunt atât de şmecheri şi salvează lumea cu atâta uşurinţă pentru că o fac cu pumnii, picioarele şi diverse arme. Ia dă-le să ducă de colo până dincolo o hârtiuţă, o facturică, o chitănţucă în care stă salvarea omenirii, să vezi, sunt în stare să n-o piardă? Zadarnic le vei spune de zece ori să belească ochii la ea, că e importantă, nu o vor duce niciodată la destinaţie.
Dacă vedeţi mulţi bărbaţi în puşcării, condamnaţi pe viaţă pentru omucidere, să ştiţi că jumate dintre ei sunt nevinovaţi. Pur şi simplu nu au fost atenţi, pe parcursul interogatoriilor, şi au recunoscut din greşeală crimele. Erau cu gândul în altă parte, ca de obicei, şi aşa a ieşit.