Tăcerea e de aer
Trei certuri speciale între un băiat şi o fiinţă specială:
1) Dacă, din greşeală, pune oala fierbinte pe laptop-ul tău şi o întrebi: De ce ai făcut asta, dragostea vieţii mele, lumina ochilor mei, soarele care-mi încălzeşte viaţa rece şi fără sens?, înseamnă că ţipi la ea. Tu poate zici în şoaptă, poate nici nu se aude, poate doar mişti buzele ca şi cum ai spune ceva, poate te-ai asfixiat şi faci mărunt din mandibulă. Nu contează, ai ţipat la ea.
2) Să zicem că pe fracul cu care te-ai îmbrăcat ca să mergi la nunta lu’ soră-sa apar nişte urme de merdenele. Ei bine, nu înseamnă că v-aţi certat. Cel puţin nu tu cu ea. Lucrurile stau invers, de fapt. Ea nu-ţi va mai vorbi, dar tu trebuie să-i vorbeşti în continuare, pentru că tu nu ai nici un motiv să fii supărat. Logic. Dacă te vede cineva cu ea pe stradă în astfel de momente, te crede un pervers care hărţuieşte o tipă pe care nu o cunoaşte.
3) Eşti cu ea în maşină, tu în dreapta. Îi spui că, dacă vrea să păstreze drumul spre maică-sa şi să nu meargă spre zonele în care stau mamele altor fete, să nu facă la dreapta acolo. Nici nu te bagă în seamă, face un pipi cu boltă, suveran şi invizibil, pe opinia ta. După cinci minute, cînd îşi dă seama că maică-sa e în partea cealaltă a lumii, te roagă să nu mai zici nimic şi să te bucuri în tăcere de faptul că ea a greşit. Oricum, e supărată şi nu mai vorbeşte cu un asemenea bădăran care de-abia aştepta ca ea să o comită.
Tăcerea pisoilor
O ceartă şi mai şi, între o fiinţă specială şi o fiinţă şi mai specială:
Vii acasă. Copilul cel mare doarme spânzurat de lustră, cu capu-n jos, pisica pluteşte în acvariu, c-un peştişor în gură, celălalt prunc gângureşte la tine din maşina de spălat, duhnind de la distanţă a pempărs plin, iar căţelul lipăie fericit nişte ciorbă, direct din oala de pe aragaz. În timpul ăsta, cu căştile pe urechi şi înjurând de mama focului, jumătatea ta mai relaxată se joacă Starcraft. Când îi tragi computerul din priză, se întoarce furios:
– Ce faci, frate, ai înnebunit? De ce mi l-ai scos din priză?
– De ce e copilul atârnat de lustră?
– Nu e copil, e Tarzan.
Între timp s-a trezit şi Tarzan:
– Mami, mami, ştii că eu sunt Tarzan şi tati e Jane?
Te întorci şocată către Jane, care se uită la tine sfidător.
– Jane?, întrebi cu vocea tremurândă.
– N-avea cine altcineva să fie, pisica n-a fost capabilă să joace rolul ăsta.
Te apuci nervoasă să eliberezi copilul, care se vaită că îl strânge sfoara.
– Şi, pentru că n-a fost capabilă, aţi înecat-o sau cum?
Vede pisica şi păleşte un pic…
– S-a înecat singură, cred că n-a suportat eşecul.
O vede şi copilul şi începe să urle.
– Stai liniştit, tati, că nu e moartă, doarme un pic…
– Ăla mic de ce e în maşina de spălat şi pute ca o vidanjă?
– L-am dat huţa cu cuva şi l-am uitat acolo.
– L-ai dat huţa… cu cuva… şi l-ai uitat acolo.
– Da.
– I-am zis lu’ tati să-i punem şi detergent şi apă, da’ a zis că data viitoare, adaugă Tarzan.
Te ţii de perete, să nu cazi:
– OK… A fost ultima oară când ai mai rămas singur cu copiii.
– Mamă, în ce hal poţi să exagerezi!