Dacă tăceai, psiholog rămîneai
Dacă vezi o femeie care se sinucide într-un mod mai special, ca să nu zic greşit – să spunem că încearcă să-şi înţepe venele cu furculiţa, deşi are un cuţit la îndemînă –, nu face greşeala să-i spui cum i-ar fi mai uşor, mai bine. Se va uita la tine cu un colorit vînăt şi te va pune să faci treaba aia, pe motiv că dai indicaţii, că faci pe deşteptul. Orice observaţie făcută unei femei ţi se întoarce direct în bot.
O vezi că încearcă să bată un cui în perete cu vaza de sticlă, las-o în pace. Tot e bine că a scos florile şi a aruncat apa. A spart vaza şi a început să bată cuiul cu borcanele de gem, cu gem în ele, muşcă-ţi limba, dacă e nevoie chiar mestec-o şi înghite-o, dar nu scoate nici o vorbă. Nu va considera că vrei s-o ajuţi, ci că o faci special, doar ca s-o enervezi pe ea.
Îmi şi imaginez cum ar fi să spargi o bancă împreună cu o femeie (cele cîteva filme din domeniu sînt nişte sf-uri de mîna a paişpea care nu au nici o legătură cu realitatea). Nu mai zic cît i-ar lua să-şi găsească o cagulă care să-i stea bine – i-ai explica în zadar că ideea e ca nimeni să nu o recunoască, nu ca a doua zi s-o laude revistele ce mişto a ieşit îmbrăcată pe camerele de luat vederi. Păi, nu ai putea să-i faci nici o observaţie cum că nu ţine bine pistolul sau că te-a împuşcat, din greşeală, pe tine. Probabil că în secunda doi îţi aruncă în cap cu pistolul şi-o auzi: „Ia să te văd, dragă, pe tine cum tragi cu pistolul! Ia jefuieşte tu singur banca asta, dacă eşti aşa de deştept!“. Cînd ieşi cu sacii cu bani din bancă, să nu te miri dacă chiar atunci îţi demarează de sub nas cu maşina: „Cheamă un taxi, Einstein!“.
Bărbaţii sunt calmi şi dornici să înveţe 
Dacă vezi un bărbat că îşi prăjeşte ouăle cu tot cu coajă, că îi pune copilului pampersul în cap, că spală câinele cu Domestos, WC-ul cu câinele şi pe el însuşi cu crema ta de ochi (din tubuleţul ăla minuscul, pe care-ai dat 100 de euro!!), nu ezita să îi spui că procedează greşit. Nu se va enerva deloc şi nu-ţi va arunca cu rodul iubirii voastre în cap, invitându-te să-l schimbi tu, dacă eşti aşa deşteaptă. Îţi va asculta toate explicaţiile cu un calm desăvârşit şi cu un interes nedisimulat faţă de vrăbiuţele care se vor hârjoni taman atunci în copacul din faţa geamului vostru.
Va urmări apoi demonstraţia de schimbare a pamperşilor celui mic, cu o vie dorinţă de cunoaştere şi ochii aburiţi de plictiseală. În timp ce tu îi explici că bebeluşul face pipi şi caca pe fund, nu pe cap, prin urmare e logic să-i acoperi cu scutecul absorbant zona prin care elimină excrementele, o să murmure în surdină, doar pentru el, „23, 24, 25, 26, 27, 28…“. Nu te speria, numără scamele de pe covor, însă asta nu-l face să fie mai puţin concentrat asupra discuţiei.
Îi vei ţine apoi seminarul intitulat „Cu ce NU mai spălăm câinele“, în cadrul căruia îi vei prezenta toate substanţele existente în baie, cu care NU trebuie îmbăiat animalul: spirt medicinal, acetonă, demachiant, tonic pentru faţă, fixativ, ceară de epilat, Mr. Musculo, after-shave, ojă etc. Te va urmări cu sufletul la gură, frisonând de curiozitate şi sforăind încetişor, cu capul rezemat de suportul de hârtie igienică. Nici vorbă să arunce câinele în budă şi să tragă apa după el, zbierând „Du-te şi caută-ţi-l, să ţi-l speli singură, Marie Curie!“, cum ai fi făcut tu, de exemplu, dacă, prin absurd, incapabilă fiind să faci conexiuni logice elementare, te-ai fi aflat în locul lui.
Iar când o să vii acasă şi o să găseşti copilul cu ambele mânuţe înfăşurate într-un scutecel pufos, vei şti că a şi învăţat ceva din toate cele ce i-ai arătat: că pempărsul nu se pune pe cap.