Nevasta sună întotdeauna de 2 milioane de ori
Sînt sigur că în momentul în care Obama e cu consiliul de război şi se pregăteşte să dea ordin de atac asupra unei zone petrolifere de pe Glob, sună nevastă-sa, care-l întreabă cît poate ea de tare: „Mai stai mult?“. Ăsta dă repede telefonul mai încet, vicele şi secretarul de stat pe probleme de război îşi fac semne pe sub masă.
Poţi să fii procurorul italian care are pe mînă dosarul mafiei. Tocmai urmează să arestezi un lot de capi sicilieni, cînd se aude telefonul – l-ai pus pe vibraţii, ca să nu sperii mafioţii. După 40 de apeluri primite în decurs de un minut, răspunzi. Vorbeşti în şoaptă, nu vrei să dai cu piciorul la 20 de ani de muncă şi la banii contribuabilului.
„Sper că n-ai uitat că deseară vin ai mei pe la noi?…“
„Nu, iubito! Te sun eu în zece minute, că acum sînt prins într-un schimb violent de focuri!… Cum? Da, da, iau şi pîine. Nu, nu ţip eu, e un coleg de-al meu rănit, dar nu pot să sun după Salvare pentru că vorbesc cu tine.“
Niciodată femeia nu întreabă cînd sună la telefon dacă poţi vorbi, dacă ai altă treabă (ce treabă mai importantă ai putea avea decît să stai de vorbă cu ea?), dacă e normal să te ţină jumătate de oră în care să-ţi dea indicaţii cu ce trebuie să cumperi de la farmacie pentru ca la final să încheie senină: „Mai bine sună-mă cînd ajungi acolo“.
Ce se întîmplă dacă nu-i răspunzi unei femei la telefon? Multora întrebarea aceasta nu vă stătea doar pe buze, ci şi pe creier.
„Iubito, crede-mă, operam pe cord, chiar n-am putut să răspund. Ţineam în mînă inima omului ăluia… Da, scuză-mă, uite, nu m-am gîndit că mai aveam o mînă liberă.“
„Vin imediat acasă, Michelle!“
„Iubito, crede-mă, operam pe cord, chiar n-am putut să-ţi răspund!“, explică el, uşor iritat, când nevastă-sa îl întreabă de ce, timp de opt ore, a fost inabordabil pe cale telefonică. „Iubitule, dar e două noaptea!“, zice ea. „Ştiu, iubito, dar a fost o urgenţă. Ce voiai, să las omul să moară?“ „Sigur că nu, doar că ar mai fi o problemă!“ „Care?“. „Păi… tu nu eşti doctor!“ „Nu sunt?“, se miră el. „Nu, nu eşti, deci practic nu prea ai cum să operezi pe cord deschis la două noaptea.“ „Ai dreptate, iubito, nu prea am cum. Incredibil cât de bou pot să fiu! Cum de am uitat, frate, că nu sunt doctor??? M-am apucat ca tâmpitu’ să-l operez p-ăsta… Acuma ce fac cu el? Să-l las aşa şi să plec sau să-l termin? Să-l termin zici şi să te sun după ce-l cos? Bine, hai că te sun în zece-cinşpe minute maxim. Pup.“
Peste două ore sună ea iar: „Sunt prins într-un schimb violent de focuri! Arestez nişte mafioţi“, zice el, destul de împleticit. „Păi, parcă operai pe cord“, îşi manifestă ea nedumerirea. „Chiar când terminasem operaţia şi voiam să vin acasă a intervenit chestia asta şi a trebuit să rămân s-o rezolv. Cum ce-i zgomotul ăsta de sticle? Nu sunt sticle, sunt gloanţe. Un coleg tocmai a fost împuşcat şi nu pot să sun la Salvare, că vorbesc cu tine. De ce vorbesc aşa, împleticit? M-au împuşcat şi pe mine în limbă, fir-ar ai dracu’ de mafioţi!“
Peste încă nişte ore (a răsărit deja soarele), ea e deja un pachet de spume şi sună din nou. „Vin imediat acasă, Michelle!“, se aude, abia inteligibil, din partea cealaltă. După care: „Cum adică nu te cheamă Michelle, din moment ce eu sunt Obama şi tocmai mă pregăteam să declanşez cel de-al treilea război mondial??“.
