Vine o zi cînd își va aminti
Vine o vreme în viața femeilor cînd totul le reamintește de viața lor de „fetițe“. Asta a fost perioada dinainte să te cunoască pe tine. E tot ce-avea mai bun și ai distrus tu la ea. Nici nu contează că tu aveai 80 de ani, iar ea 70 în momentul în care v-ați cunoscut. Pînă la 70 de ani viața ei de „fetiță“ chiar însemna ceva sau, mă rog, avea toate premisele să devină ceva măreț.
Ei bine, cînd își amintesc cum erau ele odată, femeile plîng din orice. Le arăți un deget și plîng. În astfel de momente, de cele mai multe ori, stau la televizor. Adevărul e că la TV e destul divertisment ca să plîngi continuu, chiar și dacă treci prin perioade mai bune.
Se uită la filme, iar cînd ăia doi se despart, pe la mijlocul filmului, lacrimile țîșnesc ca artezienele, mucii bufnesc ca meduzele pe covor. Se uită la emisiuni de călătorii doar ca să te simți tu vinovat că nu ești peruan sau neozeelandez, cum ar fi putut, pe vremuri, să-i aștearnă în față destinul. Se uită la canale de muzică doar ca să vadă videoclipuri cu Bon Jovi tapat și în pantaloni de piele strînși pe ouă – și iar boceală la căpătîiul „fetiței“ care a fost. Îți vine să-i spui că ăla nu are scula atît de mare, că-și bagă șosete, cum făceai și tu cînd aveai 15 ani, dar te abții. Scoate din dulap rochițele care nu o mai încap și-n care arată ca Benny Hill cînd se îmbrăca în școlăriță.
Tu, în timpul ăsta, ai umplut cinci tomberoane cu șervețelele ei pline de muci. Adormi seara cu gîndul că ți s-a defectat gagica, că s-a bulit ceva la ea. A doua zi de dimineață, cînd te trezești, ea e la bucătărie. Tocmai termină al cincilea fel de prăjitură, că n-avea ce să facă cît timp se rumeneau pe grătar prepelițele. E veselă nevoie mare, radiază, cîntă, fredonează o prostie de-a lui Robbie Williams, și o recunoști. Ea e, s-a întors.
Tânăr vreau mereu să fiu, ca la 12 ani
Bărbații nu au nostalgii față de tinerețea lor apusă, pentru că tinerețea lor nu apune niciodată. Ei rămân mereu tineri. Orice vârstă ar avea în buletin și oricum le-ar arăta ambalajul, pe dinăuntru nu vor avea niciodată mai mult de 12 ani. La ce bun, așadar, să plângi după „băiețelul“ din tine, care le punea ciungă-n păr babelor din tramvai, își trăgea fundul la Xerox și își băga spag
Bărbații nu au nostalgii față de gagicile la care au visat în tinerețe, pentru că sunt pur și simplu ultraplictisiți de ele. Madonna, Sandra, C.C. Catch, jumătatea feminină a corului Madrigal, Sinead O’Connor când nu avea 100 de kile, plus încă niște sute de alte vedete? De-atâtea ori le-au avut încât e aproape ca și cum ar fi fost căsătoriți cu ele. Atâtea ore intime au petrecut cu ele, încât e ca și cum ar fi îmbătrânit împreună. Cum să te mai apuce plânsul când o vezi pe Pamela Anderson, când ai fost acolo la prima decolorare a paginii pe care era tipărită? La prima îndoire a paginii, la prima pată? Cum să mai tresari la vederea unui fost model de pe ciorapii Adesgo, când știi că ai trăit cu el toate perversiunile posibile? Că te-a lăsat să-i faci absolut tot ce ți-a trecut prin cap?
Bărbații nu au nici nostalgii legate de felul în care arătau când erau tineri, pentru că sunt ferm convinși că arată, în continuare, la fel. De-aici necesitatea de a-i fugări prin casă, ca să le tai chica de rocker, sau scandalurile din jurul tricoului cu Metallica și schelete, cu care încearcă în repetate rânduri să plece la birou.
Iar când, într-o dimineață, te trezești și-l găsești călcându-și o cămașă, nu începe să îți faci speranțe că s-ar fi schimbat ceva. E tot el, n-a plecat nicăieri, iar sub fierul de călcat e un abțibild cu Cartman care-și arată fundul.