Caţavencii

Mihai Radu vs Simona Tache: Despre cadouri

Începutul unei frumoase șmecherii!

Să-i faci cadouri este o artă. O artă a obligației. Depinde de tine cum arată perioada dintre două cadouri: ai fost atent și sensibil, sau grosolan și cu sufletul ca genunchiul caprei. Există trei mari posibilități de a te achita de arta asta într-un mod rezonabil. Nu vei deveni ce-a fost Brâncuși pentru sculptură, dar te vei descurca.

1) Ia-i ce ți-a spus ea să-i iei. Asta înseamnă să fii atent tot timpul, că nu-ți zice mură-n gură. Fii pe fază deci, ciulește urechile, mai ales cînd se hlizește tîmpă în vitrină sau cînd e în mall și telefonează unei prietene. În orice caz, măcar o dată va pronunța numele cadoului. Clar, nume, prenume, firma-mamă. N-o face să-ți repete ce vrea și nu insista s-o întrebi dacă ai înțeles bine, că nu mai are nici un farmec, cadoul ăla se reportează pînă vei putea s-o surprinzi din nou cu el.

2) Ia-i ceva ce i-ar fi luat Brad Pitt în Legendele toamnei. A visat asta de mii de ori. Deci: o scoică, dar cu puțină platină pe ea totuși, un gîndăcel-broșă, dar cu două-trei pietre Swarovski, un CD cu cele mai bune piese de pian din jazz, dar împachetat într-o geantă la vreo 3-4 milioane. Mare atenție să nu cazi în penibil, adică să bei banii și să vii acasă cu o floare înfiptă într-o vrabie, chestie care, vezi Doamne, ar semnifica iubirea voastră. Mai bine îi aduci o șaorma mare în care ai înfipt o șaorma mică.

3) Mergi pe șarmul lui Humphrey Bogart. Ce înseamnă asta? Clasic. Ceva clasic. Un stilou Cartier, un parfum Chanel, o eșarfă Armani. (De fapt, ar trebui să ai mereu în rucsac așa ceva. Vînează-le la reduceri!) Chiar dacă nu-i place, nu va spune nimic, ba se va gîndi, totuși, ce bătută în cap e că nu-i plac astfel de chestii. Una peste alta, s-a încurcat cu un tip cu gust.

 

Cadoul lui Columb

La început, vrea să te cumpere cu bani cash. Scoate portofelul și te întreabă: "Ia zi, păp'șa, cât mă costă să ieși cu mine la o cafea?". Îi arunci cu portofelu-n ochi, îi spui că tu nu ești "din aia" și ieși cu el la cafea gratis. 40 de cafele mai târziu, vine și te întreabă dacă te măriți cu el. Te uiți la mânuțele alea două ale lui (GOALE) și nu-ți vine să crezi:

– Păi, cum să mă mărit… așa, fără inel?

– Păi, n-ai zis că nu ești "din aia"?

– Evident că nu sunt din aia, dar nu pot să mă mărit fără inel!

Scoate iar portofelul:

– Atunci îți dau banii și ți-l iei singură, că eu nu mă pricep.

Dacă zici "Nu", e nasol, căci fie nu te mai măriți, fie o să te măriți fără inel. Dacă zici "Da", o să te măriți cu inel, dar o să primești toată viața ta bani în loc de cadouri: "Să-ți iei tu ceva frumos, iubi, că știi că eu nu mă pricep". Iar când o să începi să te dai cu fundul de pământ că "Gata, s-a terminat, de-acuma îmi faci singur cadouri", o să se dezlănțuie prăpădul. O să primești sutiene cu șase numere mai mari și chiloți cu cinci numere mai mici, o machetă de vapor, la scara 1:1 (i-a plăcut lui mult), râme pentru pescuit ("erau drăguțe"), o drujbă ("erau la promoție"), un bisturiu (fiindcă ai o mătușă chirurg), o oliță de făcut caca-n ea (fiindcă i-ai povestit cum ai făcut, acum 30 de ani, la grădi, caca pe tine), opt pisici (deși îți doreai UN câine), o vacanță în deșert (deși tocmai îi spusesei că-ți place să te plimbi prin ploaie), un pix de aur (deși ești analfabetă), un costum de schi (deși i-ai sugerat, arătându-i poza pe Internet și dându-i adresa magazinului, că vrei unul de baie).

Iar în ziua în care o să-ți vină acasă cu ambulanța și fără un rinichi, să știi că la scară te așteaptă un Porsche-surpriză extravagant și ultimul răcnet. Nu contează că nu știi să conduci. Tocmai asta era surpriza.

Publicat în Cațavencii, nr. 8(86), 2013

Exit mobile version