Mihai Radu vs Simona Tache: Despre facerea lumii

Arta cere sacrilegii

Dacă Dumnezeu avea o nevastă, Creația nu ar fi fost terminată nici azi. Și se lăsa și cu ceva violență domestică divină.

– Nevastă, m-am gîndit să creez lumea! – zice el, bucuros nevoie mare că, iată, ajuns la bătrînețe, cu barba albă, a clocit în sfîrșit o idee mișto.

Ce va zice ea?

– Dacă tu crezi că asta ne trebuie nouă acuma… Mă rog… oricum, să știi că eu te susțin.

A doua zi de dimineață, Dumnezeu se trezește primul și, pînă să facă ochi nevastă-sa, creează cerul, pămîntul, trage lumină, o separă de întuneric, iar pe întuneric îl numește Zăbrăuți.

Se trezește și nevastă-sa.

– Ăăă, ce zici? – îi arată Dumnezeu ce-a făcut, mîndru nevoie mare.

– Mda, mișto, dar mi se pare că am mai văzut asta undeva, parcă am citit pe net că s-a mai făcut. Oricum, să știi că te susțin, dar adună și tu resturile astea de pămînt de prin casă, că doar n-o să adun eu după tine, că așa faci mereu, întinzi toate astea pe-aici, că le adună proasta…

A doua zi, Dumnezeu s-a trezit și mai devreme, a dat cu mătura la bancul de lucru și s-a pus din nou pe treabă. A făcut o întindere prin mijlocul apelor, care a despărțit apele de ape. După aia a ieșit pe balcon la o pauză de țigară. Cînd s-a întors în cameră, i-a arătat soției.

– Ăă, tare, nu?

– Mda!… dar dacă tot ai despărțit apele de ape, nu te-ai gîndit să le faci pe unele apă caldă și pe altele apă rece? Că m-am săturat să spăl numai cu apă rece. Dar să știi că eu te susțin…

În a treia zi, cu nervii vraiște, Dumnezeu nici nu s-a mai culcat. A așteptat pînă a adormit nevasta și s-a apucat de treabă. A strîns la un loc apele care erau dedesubtul cerului (cu mopul, cel mai probabil), ca să se arate uscatul. Apoi și-a jurat: Ca mine să pățească cine-o mai sta pe uscat. Și n-a mai stat pe uscat, și-a deschis o bere, apoi un vin, după care a trecut pe tării.

Dar Dumnezeu nu a avut nevastă. Nu că ea nu l-ar fi susținut…

La sârme, cu frunze și flori!

Practic, lumea asta e așa cum e tocmai pentru că Dumnezeu n-a avut o nevastă. Dacă avea, îl dădea la o parte, punea ea mâna și-o făcea și n-ar mai fi ieșit așa dezordonată. De exemplu, formele de relief n-ar fi fost împrăștiate aiurea peste tot. Ar fi pus munții la munți, câmpiile la câmpii și canioanele la canioane. Mările și oceanele ar fi stat pe raftul cu mări și oceane, iar vulcanii nu ar fi erupt niciodată, pentru că soția lui Doamne-Doamne ar fi avut mereu grijă să închidă gazele înainte de a pleca de-acasă.

Bărbatul – ca să revenim pe pământ – este cel care a inventat conceptul "Lasă, bă, că merge și-așa". Se întâmplă, de exemplu, să vină beat de la cârciumă și să nu poată să meargă. În loc să se oprească și să mai încerce peste câteva zile, el își strigă "Lasă, bă, că merg și-așa" și continuă să se deplaseze în patru labe, până în primul șanț. La fel procedează și dacă are de reparat un robinet. Decretează că "merge și-așa" și îl leagă c-o sârmă (sau în ordinea inversă). Pentru că da, tot bărbatul e cel care-a inventat sârma, după care nu s-a mai despărțit niciodată de ea. Unul dintre motivele pentru care refuză vehement să meargă la doctor e faptul că nutrește în secret convingerea că se poate repara singur, c-o sârmă.

În schimb, verigheta a fost inventată de o femeie deșteaptă.

– Vrei să te căsătorești cu mine? – l-a întrebat ea pe bărbatul iubit.

– Nțț, că o să mă pui să duc gunoiul.

– Dar dacă-ți pun pe deget o sârmuliță de-asta aurită?

– Cum ar veni, mă legi de tine c-o sârmuliță?

– Îhî…

– Da, vreau.