Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mihai Radu vs Simona Tache: Despre inimi tari

Zoom Mihai Radu vs Simona Tache: Despre inimi tari

Teleshopping cu inimi de femei

2Probabil că ați auzit-o vreodată pe aleasa inimii voastre zicând panicată:
– Ai auzit că s-a răsturnat căruța aia cu pepeni la Dăbuleni și era să prindă un pisoiaș sub ea?…
Pe bune, nu e chestie pe care s-o audă, pe care s-o vadă, s-o bănuiască, s-o orice, și care să n-o dea peste cap, să-i stârnească chestii. Se poate întâmpla și-n sensul bun: vede un fluture superb așezat pe o pereche de pantofi care costă doar zece sute. Gata, i-a transmis ceva, în sensul frumos, profund misterios, o tulbură, îi dă și asta o stare, o răscolește, e tulburată. Dacă vrei, îți arată cum i s-a ridicat părul pe mâini. Mă rog, s-a epilat, dar i s-ar fi ridicat. O crezi pe cuvânt.
Serios, nu se poate să n-o auzi din balcon, când întinde rufele:
– Ah, tu ai văzut cleștii ăștia de lemn?… îmi dau o stare de tot rahatul, trebuie să luăm alții, lasă-mă, nu mai sunt bună de nimic.
– Mmm, pe mine mă trimit cu gândul la bunica, ea avea de-ăștia…
Jos, la scară, dacă vede un rahat de câine pe bordură, se indignează. Dar nu se indignează cinci sau zece pași, nuuu, se insignează definitiv. Ca să-i mai treacă, e nevoie s-ajungă searacasă și să o umple de spume o cratiță pe care ai lăsat-o tu nu știu cum. Și stă așa, umplută de spume, de-ar mude gelozie producătorii de bere.
– Hai, dragă, dezspumează-te! Și, cu toate astea, nu auzi de femei care să facă infarct. Din ce or fi construite inimile lor, naiba știe, dar să nu-i mai aud pe ăia de la teleshopping care vând cuțite că sunt dintr-un aliaj care e cel mai dur etc. Nu, frate, vreau să-mi vândă cuțite din inimi de femeie, alea sigur merită oricât.

Sentimentul bărbătesc al durerii

Așa este, femeile sunt numai o emoție. Nimic nu le lasă indiferente, totul le tulbură. Dar să vedeți cum trăiesc bieții bărbați. Ați observat ce fac dacă se trezesc cu un cățeluș lângă masa la care își beau berea? Nimic, exact. la fel când calcă în tr-o balegă, la fel când li se așază un fluture pe piciorul cu care-au călcat în balegă. Ș.a.m.d., ceea ce a dus, se pare, la următoarea discuție între Creator și Asistentul Său, Sfântul Petru.
– Auzi, Sfinte Petre, de ce nu reacționează creatura noastră, Adam, când îl linge cățelușul ăla? Uite și tu cum se uită prin el ca un bou. Și e atât de drăguuuu uuu uuuuț, awwwwwww! Să trimiți o mașină să-l storcească, aș vrea să ajungă cât mai repede în Rai, să mă joc cu el. De-abia aștept să-l smotocesc, awwwww…
– Pe cine vrei, Doamne, să smotocești? Pe Adam?
– Pe cățel. Concentrează-te un pic. Deci de ce se uită ăla ca vita la pufoșenia irezistibilă?
– Pentru că îl doare-n p… de pufoșenie, Doamne.
– Vai, săracu’, îl doare rău?
– Destul de rău, Doamne.
– ia uite, și-a vărsat bere pe telefon. De ce nu se agită?
– Pentru că îl doare-n p… de telefon, Doamne.
– Și de ăsta îl doare?
– Și…
– ia uite că nu i s-a stricat telefonul, totuși. L-a sunat Eva, nervoasă. El de ce rămâne calm?
– Pentru că îl doare-n p… de faptul că e Eva nervoasă, Doamne.
– Aoleu, da’ chiar îl doare chiar așa, non-stop? – Non-stop îl doare, Doamne.
– Păi, și putem să facem ceva pentru el? Cu ce trece durerea asta de p…?
– Cu sex, Doamne, cu sex.
– Aha. Păi, atunci hai să-i modificăm puțin setările lu’ Adam ăsta. Să-l facem să alerge mereu după sex, ca să nu-l mai doară.
– Adică să nu mai fie leneș, Doamne?
– Să rămână leneș, dar să reușească să se mobilizeze când vine vorba de sex.
– Doamne, ești sigur că vrei asta?
– Sigur-sigur. Nu pot să suport să-l văd mereu chinuit de durere, măcar din când în când să-l mai lase. Hai, scrie-i tu codul pentru modificarea asta de caracter, OK?
– Bine, Doamne. Acum?
– Mai întâi mierlește-mi cățelușu’. Cuțu, cuțu, cuțu, vin’ la Tatăl Ceresc, să ne jucăm… Ați înțeles acum de ce sunt bărbații disperați după sex, da?

 

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Simona… Sa trăiești…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

Editoriale
  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

bijuterii argint