Ciclul la fotbal
– Iar a început fotbalul?
– Aaa, da!
Te și sperie puțin siguranța cu care întreabă, te gîndești că s-o fi dat naibii vreo lege și tu habar n-ai.
Te gîndești ce naiba și-o fi imaginat. Că, după o sută și ceva de ani de fotbal, fotbaliștii au zis: “Bă, gata, ăsta e ultimul campionat de fotbal, cine iese acum campion e campionul tuturor timpurilor! Nu, pe bune, ne-am săturat de campionatele astea de fotbal, an de an, mai bine oprim totul”?
Adică, na, campionatele de fotbal nu sînt ca menstruația: hei, am tot organizat campionate cincizeci de ani, de-acum gata! Nu mai vine campionatul.
Organizarea campionatelor e atît de simplă tocmai ca să poată pricepe și Dodel, și totuși, pentru femeie e prea mult.
De ce nu întreabă femeile la fel și cînd vine primăvara:
– Iar a venit primăvara? N-a mai fost, nu se terminase?…
Nici pînă la cincizeci de ani femeile nu înțeleg că meciul de fotbal e format din două reprize, că după prima repriză e pauză și dup-aia mai e o repriză. În mintea lor există totuși o posibilitate ca repriza a doua să nu se mai țină, că e opțională.
– Aa, mai e o repriză!
– Hai, frate, normal că mai e o repriză, așa e de la Noe. Noe a luat pe arcă o repriză de parte femeiască și o repriză de parte bărbătească.
De ce rahat nu se miră cu aceeași stupidă candoare și cînd reîncepe filmul după pauza de publicitate?
Nu știu, cred că trebuie să le spui noaptea, în somn, la ureche: “Te-ai născut, te căsătorești, te îngrași, înnebunești că nu poți să mai slăbești și după o vreme mori, dar campionatele de fotbal sînt veșnice!”.
O viață pentru o iubire bolnavă
În primul rând, aș vrea să observ că este cam a 18-a oară când partenerul meu de dialog aduce vorba de fotbal. Cică motivul pentru care discutăm din nou despre asta e că începe returul campionatului național. Aha. Deci dacă nu e mondial, e european, dacă nu e european, e național, iar dacă nu e național, e județean. Nu mai e mult și o să fie campionate și pe cartiere, pe blocuri sau – de ce nu? – chiar pe scări de bloc. Poate, în viitorul apropiat, chiar pe persoană fizică. Fiecare bărbat o să joace câte un campionat cu el însuși, tur și retur.
Nici nu vreau să mă gândesc ce țeapă ar lua extratereștrii dacă s-ar apuca să răpească bărbați, ca să afle mai multe despre civilizația umană. Le-ar vorbi vreo 12 minute despre ce-i interesează și trei săptămâni despre Dodel, Reghe, Poli Iași și un ofsaid de acum doi ani, care a influențat major campionatul. Parcă și văd unu’ d-ăla verde, cu antene, sunând la ușă:
– Doamnă, v-am adus soțul, luați-l, puteți să vă spălați cu el pe cap.
– Puteați să-l mai țineți.
– N-avem ce să facem cu el, are numai fotbal în cap, haideți dumneavoastră cu noi.
– Poftim?
– Trebuie să mergeți cu noi, să ne povestiți despre cum e viața pe pământ.
– Haide, dom’le, tot eu? Am de spălat, de călcat, de dus copilul la grădiniță, de scris teza de doctorat, de descoperit o nouă formulă chimică, de plătit întreținerea, de făcut cumpărături, de confecționat costum de urs, pentru serbarea lu’ ăla micu’, și de dus pisica la deparazitat. TOT EU să fiu și răpită de extratereștri?
– Tot…
Înainte să moară, fiecărui bărbat îi trece toată viața prin fața ochilor. Revede, unul după altul, toate penalty-urile, toate driblingurile, toate fazele în care atacanții s-au aflat singuri cu mingea, în poarta goală. Și toate înscrierile spectaculoase. Și strigă „Goooooool!”.