Mihai Radu vs Simona Tache: Despre mișcare

Nu-i nici o învîrteală cu mișcarea

Meditațiile lui Aristotel, Newton sau Einstein asupra mișcării au fost simple și înduioșătoare încercări de a sesiza esența unui proces pe care femeia contemporană l-a ridicat la rang de artă.

Cînd se hotărăște să facă mișcare, tot Universul complotează pentru ca ea să cheltuiască cît mai mult, cu rezultate aproape insesizabile. Primele kilograme de sudoare pe care femeia le varsă după ce a luat hotărîrea de a face mișcare sînt ale tale. În primul rînd, trebuie să-și ia echipament: chiloți, bustiere, șort, tricouri, adidași, trening, clame care să-i țină părul, ceas care să-i ia pulsul și să-i dea la schimb încrederea în propria feminitate, să-i calculeze viteza sîngelui, gradul de învinețire pe care-l suportă fața. E cel mai simplu pas, în cîteva luni e pusă la punct.

În al doilea rînd, are nevoie de aparate: un aparat pentru abdomene care să nu-i solicite însă coloana, o bicicletă care să nu o solicite deloc, dar al cărei display să-i spună continuu că a ars atîtea grăsimi încît poate fi condamnată pentru piromanie, și o bandă de alergat. Toate te solicită foarte mult pe tine, pentru că trebuie să le plimbi prin casă: mai la geam, mai spre televizor, mai în pantă, mai deloc. Asta pentru că toate sfîrșesc, invariabil, în marele cimitir de fitness din debara. Pe lîngă ele mai achiziționează o bilă gigantică, corzi, elastice. De toate se bucură copiii cuplurilor care îți vin în vizită.

Își dă seama însă, după o vreme, că are nevoie de antrenoare. Așa se face că găsește o tipă care practică un sport cu un nume foarte ciudat, o combinație de stretching șaolin și exerciții de umilință din lagărele cambodgiene. Vreme de un an are continuu febră musculară. De multe ori, geme seara în pat nu pentru că i-ai făcut tu cine știe ce, ci pentru că și-a încordat un mușchi nou pe care i l-a descoperit antrenoarea.

Când o să mă fac mare, o să fiu sportiv

Într-adevăr, antrenamentele feminine se pot chema foarte ciudat (Ultimate Pilates Gold, Bikini Body, Weekend Warrior, Reshape Legs, Hot Strech ș.a.m.d.) și pot combina yoga cu dansurile africane, baletul cu dezvoltarea vorbirii sau cunoștințele despre natură cu chirurgia pe creier, streching-ul cu caligrafia și săriturile în cap la groapa cu nisip. Din punctul ăsta de vedere, într-adevăr, la bărbați e mult mai simplu, că ei nu au decât trei sporturi: trasul de fiare, folbalu' și mâncatul de steroizi, ca să se facă mari.

Trasul de fiare presupune să te duci într-o sală de fitness, să te postezi în fața unei haltere de 400 de kile și să încerci fără succes să o ridici, scoțând niște gemete de nebun și niște urlete de animal înjunghiat. Miza e ca, dacă tot nu reușești să ridici fierătania, măcar să faci în așa fel încât să-ți plesnească cel puțin o venă de la cap. O să trăiești toată viața într-un scaun cu rotile, dar măcar o să-și dea lumea coate când te vede: "Uite, coae, îl vezi p-ăla? A fost un mare sportiv!". Ce nu pricep e de ce e nevoie de săli special amenajate pentru acest sport, când el se poate practica oriunde. Ce mi-e că "lucrezi" cu o halteră de 400 de kile, ce mi-e că te opintești să ridici tramvaiul 41 sau chiar Intercontinentalul?

Folbalu' presupune ca, după 18 ani de viață sedentară, să ieși să joci cu băieții într-o frumoasă după-amiază de iulie, când sunt 48 de grade la umbră. Pentru cine-l privește din afară, meciul va arăta ca unul între zombi. Toți jucătorii vor fi grena la față, vor alerga horcăind și șchiopătând și vor sfârși prin a se târî ca râmele, cu meniscurile rupte, boticurile umflate și năsucurile pline de borșuleț, încă din primele zece minute ale primei reprize.

Mâncatul de steroizi presupune să bagi în tine tot felul de prafuri, până începi să arăți ca un dulap ambulant și nu mai poți, de exemplu, să-ți întorci capul, din cauză că ai gâtul cât coapsa lui King Kong. De ce tre' să fie bărbații cât un șifonier cu trei uși? Păi, o aud toată copilăria p-aia cu "Lasă că te faci tu mare și…"