Mihai Radu vs Simona Tache: Despre slăbiciuni

Greu de decis

Ați auzit vreodată pe stradă un sunet, așa, ca de cerșetoare bătrînă lovită cu lanțurile de suporterii unguri, un sunet, așa, ca de mezzosoprană lovită de Vișinescu cu creionul peste ovare, un sunet, așa, ca de multe vrăbiuțe căl­cate cu buldozerul?… Sigur ați au­zit. E sunetul pe care-l scoate femeia cînd vede un cățeluș pufos, pă alb, sau un bebeluș-model îngeraș: utiiii-mimimimiiiiii-giugugiugu-liguligu, iiiiiiiiiiii, ce micuuuuț, drăguuuuuu­uuuuuț…

Pocnesc sticlele pe mese la terase pe o arie de doi kilometri, pufnesc geamurile blocurilor din trei cartiere, dîrdîie termopanele multinaționalelor, Obama cere unei comisii ONU să se cerceteze dacă s-au folosit arme cu sunete interzise.

E momentul în care femeia e cea mai vulnerabilă, are inima fleșcăită ca o legumă trecută la reduceri, sufletul – bulion. Poți să-i ceri orice în acele momente:

– Donează-ți salariile pe cinci ani echipei Universitatea Craiova, zi-i lu’ mă-ta să nu mai treacă pe la noi în următoarele trei secole, o femeie goală găsită la noi în dormitor nu e ceea ce pare, ci un suflet rătăcit care caută mîngîiere!

Peste trei ani aveți un copil. Ai încercat să-i explici, dar nu a vrut să înțeleagă că, tuciuriu și pitic cum ești, bebelușul nu va semăna deloc cu un îngeraș, ci mai degrabă cu o pîine graham. Și aveți și un cîine, un cocker atît de prost încît maidanezii din cartier îi zic EBA. Ea nu iese cu el la plimbare pentru că, atunci cînd a ieșit, s-a întors acasă plină de nervi în cap și de rahat de cîine pe adidași pînă pe la genunchi. Pentru că, nu-i așa, nu e ea singura care iubește cîinii în cartier.

În mijlocul sufrageriei e o pată de vomă. Stați în jurul ei și deliberați: o fi de la câine, o fi de la bebe? O fi chiar bebe?

Mihai Radu

Minge, babele se linge

Ați auzit vreodată, pe stradă, un sunet, așa, ca niște urlete de urangutan pe jumătate în călduri, pe jumătate furios, care își smulge ciuful din cap și se bate cu pumnii în piept? Sigur ați auzit. E sunetul pe care-l scoate bărbatul când vede o minge de fotbal. Înmulțiți ceea ce am descris cu 100 și o să rezulte sunetul pe care îl scoate bărbatul când vede, lângă minge, și două echipe specializate în alergatul după ea.

Unele exemplare mai primitive nu trăiesc decât pentru asta. Își duc zilele într-o plictiseală desăvârșită, așteptând momentul în care se vor îmbăta până aproape de comă, vor urla ca descreierații și vor ataca niște jandarmi, de la care vor lua o bătaie soră cu schilodeala.

Dacă echipa lui de suflet dispare (să zicem că intră în faliment), bărbatul nu o va uita niciodată. Își va mirosi în fiecare seară șosetele murate cu care a fost la ultimul meci și va adormi cu ele în brațe și cu ochii în lacrimi.

E încă vie echipa lui preferată și a și câștigat cu 1-0, într-un amical cu Avântul Ploșcuțeni? E momentul în care bărbatul e cel mai vulnerabil. Are privirea aia de cățeluș fericit, cu ochii umezi, și pupă tot ce prinde, de la televizor la câine, de la șepcuța cu însemnele clubului la colacul de la WC-ul în care a făcut pipi (bărbatul, nu șepcuța). Poți să-i ceri absolut orice în aceste momente: să te ia de nevastă, să se lase de băut, să meargă cu tine la shopping, să pună aspiratorul sau chiar să petreacă o după-amiază întreagă singur cu copilul.

Dacă echipele de fotbal ar trebui schimbate de pempărși și hrănite cu lingurița, ar fi bătăi, la porțile cluburilor, pentru postul de bonă.

Simona Tache