Sufăr, deci abia dacă mai exist
– Era o fată așa drăguță… avea părul blond!
– Și s-a vopsit sau ce?…
Orice pisică urduroasă de pe marginea drumului – atenție, vorbim de o margine a drumului pe care nu o cunoaște, căci vede pisica pe Internet! – îi rupe sufletul iremediabil. Ea însăși simte prin ce trece pisica aia năpăstuită, ar mieuna din suflet dacă ar putea, și-ar smulge cu gheruțele bluza. N-o face, nu de alta, dar nu are pe ea în acel moment un sutien foarte mișto.
Cîte resurse are femeia cînd se apucă de suferit! Suferă, nene, de toți banii. O ia cu rudele, cu cățeii și purceii, cu prietenii, cu prietenii prietenilor, cu amicii amicilor, trece la cunoscuți și-apoi se lansează pe Facebook, unde i se dă de suferit în cantități industriale. Facebook e un en-gros al suferinței, e Dragonul Roșu al cățeilor abandonați, al pisicuțelor cu priviri speriate, al papagalilor într-o aripă, al hamsterilor cu amețeli, al peștișorilor operați.
Te întrebi, la cît suferă, cînd are timp femeia să mănînce, să bea apă, să meargă la muncă sau să spună „Da” ofițerului stării civile.
Pe bune, nu poți să empatizezi cu tot. Mai lasă de empatizat și pentru alții. Nu cunosc prea multe cazuri, dar nu cred că sfîrșește bine cineva care vrea să ia el toată suferința asupra lui. Mai stai, mai respiră, mai lasă lucrurile să se întîmple, poate, pînă la urmă, pisicuța se va linge de urdorile alea puturoase și o să se facă ditamai mîța puturoasă și antipatică.
Pisica pilaf pe acoperișul fierbinte
În fața unei pisicuțe storcite pe asfalt, femeia va muri puțin pe dinăuntru, lovită de aceeași mașină care-a decimat gingașul cocoloș de blăniță. Dacă ne-ar lua cineva sufletele noastre de femei și ni le-ar scutura, ar cădea din ele un morman de pisicuțe terciuite, atâtea câte-am apucat să acumulăm până la vârsta aia.
În schimb, bărbatul (la orice oră îl vei căuta și orice vârstă ar avea!!) se va afla mereu de partea cealaltă a ghemotocului de blană făcut afiș. Mamelor de băieței, uitați-vă bine la ei când vin acasă de la joacă, s-ar putea să descoperiți că sunt murdari de pisicuță storcită pe la bot sau pe bocanci. S-ar putea să aflați că tocmai i-au dat drumul uneia pe burlanul de la bloc și s-a făcut muci până jos, în hohotele lor sadice, iar acuma tocmai o înmormântează și o jelesc fetițele vecinilor, care, peste niște ani, vor plăti cu ore lungi de terapie empatia de azi.
Cea mai clară dovadă că bărbații nu cunosc empatia e faptul că se însoară cu femei. Dacă s-ar gândi cât de cât la semenii lor, dacă s-ar pune vreodată în papucii altuia, ar alege călugăria sau celibatul, salvând astfel femeile de la conviețuirea cu niște ființe care au strivit în viața lor cel puțin o pisică, au jucat fotbal cu cel puțin un hamster, au îmbătat până la comă alcoolică cel puțin un porc și au fiert cel puțin un acvariu cu pești.
Dacă lumea ar fi condusă de femei, nici un om nu ar provoca suferință altui om, iar al doilea război mondial, de exemplu, s-ar fi rezumat la o bârfă de fete. Anglia, Franța, America și Rusia le-ar fi mușcat de cur pe Germania, Japonia și Italia, și invers. Și nu mai murea nimeni.