Trădare să fie, da' să n-o știm și noi!
– Au dat ăștia niște poze cu Brad Pitt acum la televizor, știi cum arată? E frumos de pici! Deci e incredibil de frumos. E mai frumos.
Te uiți la ea cu fața "Așa, și?", iar ea continuă:
– Băi, deci arată atît de bine și și-a lăsat din nou părul lung, era undeva pe stradă cu unul dintre copii.
– Iar faptul că i se vedeau găurile alea pe care le are pe față îl făcea și mai masculin, și mai viril, degeaba mîncau ăștia căcat la teve. Animal, frate! Superb!
Fața "Așa, și?" se transformă în "Ce labagiu!", o față foarte folosită atunci cînd unul arată foarte bine și poate să penetreze (și chiar o face) tot ce îi pică pe o rază de zece hectare.
– Era, așa, în niște pantaloni negri de trening și un bluzon de-ăsta simplu, tot negru, cu părul prins în coadă la spate, dar lăsat mai liber, băi, deci bestial tipu'…
Și uite-așa, a dispărut și fața cu "Ce labagiu!". E nevoie să treci la un alt nivel: "Ce gay!". Ce să-ți zic, umblă despletit pe stradă. Să-și prindă-n pula mea lațele alea în cosițe, dacă e pîrțar.
– Ce e mișto la el e că pare așa, foarte simplu, modest, adică n-avea nici o greață tipu', îl durea-n cur, el își vedea de treburile lui. Iar bluzonul ăla îi venea perfect pe corp, adică arată la fel ca înainte, i se vedeau pectoralii…
Te uiți la ea și îți spui: "Sîntem chit! Că și eu am înșelat-o ieri cu Monica Bellucci. Ce femeie, să moară mama!".
Talentata mâine-i gata
Ați observat că în toate filmele de acțiune există câte-o bunăciune care se ia de gâlci cu 200 de gealați deodată și reușește să le împrăștie mucii pe pereți? După care, c-o mână pune la loc pe traiectorie avionul deturnat de teroriști, în timp ce cu ailaltă ajută o gravidă să nască, iar cu un picior dezamorsează o bombă și cu ălălalt se operează singură de fibrom…
Dar că, în mai toate SF-urile, există o EA fizician și savant de renume mondial, ați observat? Cu o inteligență feroce și niște țâțe senzaționale, revărsate din halatul de intelectuală cu șapte numere mai mic, reușește mereu să inventeze ceva (o formulă, o substanță, un răhățel pe varză, orice), care-l ajută pe EL, bătăușul-erou, să salveze omenirea.
Oare de ce se întâmplă toate lucrurile astea?
Presupunând că s-ar duce acuma o urâtă megatalentată la Hollywood, să se angajeze, știți ce i s-ar răspunde? "Ne pare rău, dar, până nu moare Meryl Streep, nu putem debloca postul. Dar, dacă aveți vreo prietenă cu țâțe mari, rugați-o să ne trimită un CV. Cum? Nu știe să scrie? Dar nu tre' să scrie nimic în el, doar să pună o poză. Nu are pe cineva inteligent care s-o ajute?"
Se spune că fiecare mare actriță de-asta bunoacă are angajat un sufleur care-i șoptește non-stop: "Inspiră, expiră, inspiră, expiră…".
