Înghesuială de nedescris pe holurile spitalelor din România după ce, în ajun de Sf. Andrei, zeci de mii de români au decis subit că vor să-şi facă operaţie de schimbare de nume, ca să poată profita din plin de cadourile şi felicitările pe care le primesc de obicei Andreii şi Andreele.
“De cîţiva ani mă gîndesc să fac această operaţie şi să devin, din Marius, Andrei. Iniţial am vrut s-o fac în Germania, pentru că oamenii sînt mult mai toleranţi acolo cu astfel de lucruri şi nu te arată cu degetul pe stradă dacă eşti un transprenumit. În cele din urmă, am decis totuşi să merg pe mîna specialiştilor români, mai ales că am dat peste un doctor priceput. Să ştiţi că nu e aşa de uşor cum spune lumea, nu îţi modifici doar numele ci şi faţa, pentru că nu mai poţi să ai faţă de Marius şi nume de Andrei”, spune Marius P. din Bucureşti.
De asemenea, Cornelia C. din Botoşani spune că operaţia îi va schimba viaţa. “Încă din copilărie am realizat că sînt o Andreea captivă într-un corp de Cornelia. Mă jucam mereu doar cu jucării de Andreea, îmi plăcea să port haine de Andreea. Cînd am crescut mergeam în baruri de Andreea. Lumea din jurul meu mă privea ca pe o ciudată. Sper ca după acestă operaţie să mă simt din nou bine în numele meu”.
Potrivit datelor oficiale, în România, anual, peste 500.000 de oameni recurg anual la operaţii de schimbare de nume. Unii din convingere, în speranţa că se vor legaliza căsătoriile între persoane cu acelaşi nume, altele din motive practice, pentru ca Poliţia să le piardă urma.
Exclusiv online
