Caţavencii

Minciunile băieţilor deştepţi din energie au picioare scurte

Nu avem nevoie de bursă, se justifică băieţii deştepţi, avem bursa noastră, OPCOM. Deţinută de Transelectrica, bursa de energie electrică vinde circa 9 terawaţi pe oră, din totalul de circa 65 de terawaţi produşi în sistem. Adică în jur de o şeptime. Restul este vândut din mână după legi balcanice, care ucid competiţia şi împut piaţa liberă. Graţie băieţilor deştepţi, curentul electric românesc a ajuns un duşman al consumatorului.

În ciuda asigurărilor date de Comisia economică a Parlamentului, cum că noua Lege a energiei electrice va garanta şi mai abitir protecţia şi drepturile consumatorilor, aceş­tia sunt fripţi la buzunar, tocmai din cauza lipsei serviciilor de intermediere pe care le-ar putea oferi Bursa Română de Mărfuri (BRM). Bursa nu are loc pe pia­ţa energiei din pricina OPCOM, protejată de Iulius-Dan Plaveti, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), unul dintre cei mai vocali avocaţi ai băieţilor deştepţi.

Iată ce-i scrie Plaveti senatorului Dorel Borza, vicepreşedintele Comisiei economice a Senatului, la data de 20 martie a.c.: „(…) În România, bursa de energie a fost organizată (…) ca entitate cu personalitate juridică (…) organizată ca filială a operatorului de transport şi sistem (…) Având în vedere dimensiunea moderată a pieţei de energie din România care nu asigură o lichiditate ridicată (…), s-a considerat că (…) nu se justifică din punct de vedere economic existenţa pe piaţa angro de energie electrică a mai multor burse de energie“.

Plaveti se face că uită că piaţa românească de energie electrică este estimată la circa 1,75 miliarde de euro, o sumă deloc de neglijat, pentru care se dau şpăgi vagonabile şi se înjunghie oponenţi pe la spate. Plaveti îşi încheie apoteotic seria de minciuni, în scrisoarea adresată senatorului Borza, cu un exemplu care ne dă fiori: „(…) Această abordare a fost legiferată şi în Grecia, ţară a cărei piaţă de energie electrică are dimensiuni similare pieţei din România (…)“.

În opinia băieţilor deştepţi, Grecia este exemplul bun al UE, care a procedat la fel ca România, adică a ucis competiţia din faşă şi a eliminat prin toate tertipurile o bursă alternativă la cea a mafioţilor din energie. Plaveti minte ca un eunuc cu sutien nr. 2, când afirmă că Grecia are o piaţă a energiei electrice de dimensiuni similare cu cea românească, de vreme ce aproape 80% din consumul de energie al pieţei elene este asigurat din import, inclusiv din România. La modul că Transelectrica a livrat grecilor curent electric la preţuri mai mici decât cel vândut consumatorilor români.

La vremea respectivă, directorul general al societăţii Hidroelectrica recunoştea că preţul mediu plătit de consumatorii industriali pe piaţa românească a energiei se cifra la 38,50 dolari/mW, faţă de 29,50 dolari, preţul la care a fost livrat megawatt-ul grecilor. Minciunile lui Plaveti sunt preluate şi filtrate de Lucian Bode, ministrul Economiei. În scrisoarea pe care i-o adresează senatorului Varujan Vosganian, la data de 26 martie a.c., Bode se arată profund îngrijorat de „existenţa mai multor burse/operatori de piaţă“ care „va creşte foarte mult costurile de decontare din piaţa de energie“.

De meserie electrician şi lider de sindicat la Electrica Sălaj, ministrul Lucian Bode contrazice principiul comunitar de asigurare a funcţionării pieţei de energie în condiţii concurenţiale, justificând monopolul impus de OPCOM, cupola băieţilor deştepţi. În continuare, scrisoarea ministrului Bode este o colecţie de invective cu care împroaşcă Bursa, care a avut tupeul să sesizeze comisarul pentru energie al Comisiei Europene, dna Edith Hofer, că Ministerul Economiei şi ANRE încalcă legislaţia comunitară cu privire la condiţiile concurenţiale de pe piaţa de energie.

„Se pare că a devenit o practică curentă ca Bursa să îşi exprime nemulţumirea şi să promoveze o campanie jenantă de denigrare a măsurilor luate de autorităţi (…) de a încerca, aproape cu disperare, să încerce (sic!) să intermedieze tranzacţii într-un domeniu în care manifestă mari lacune“, îi scrie ministrul-electrician senatorului Vosganian. Iar în alt loc, electricianul cabinetului Ungureanu zice că „BRM nici măcar nu are idee despre ce înseamnă participant la piaţa de energie“. În schimb, idee are Transelectrica, care vinde scump la consumatorii privaţi şi ieftin la ruşii de la ALRO. Că restul de bani, până la suma netranzacţionată la Bursă, este plătit de ruşi băieţilor deştepţi, la valiză sau cu vagonul.

 

Exit mobile version