Despre fotbal nu doar că poate vorbi oricine, dar se poate vorbi oricum.
Altfel spus, despre fotbal poate să vorbească, umflat de patos și plesnind de certitudini, chiar și Lucian Mîndruță.
Când fetele de la CSM au luat Liga Camionilor la handbal, nu a însemnat nimic, evenimentul nu a vorbit despre România, nu a fost grăitor pentru nimic, nu a fost o oglindă a societății românești. Nu, un accident, un moft al istoriei, unul din cadourile pe care soarta le face câteodată. A făcut cinste destinul cu o cupă.
Acum însă, când Naționala de fotbal s-a târât timp de șase reprize ca un cerșetor la picioarele fotbalului, ei bine, acum totul se leagă într-o mare poveste despre România, despre cum suntem noi de rahat, bla-bla, corupți și proști, neputincioși, necompetitivi.
Mîndruță, luat târâș de comparații: “Am jucat fotbal cum ne educăm copiii. Cum ne tratăm bolnavii. Cum îi apărăm pe cei slabi. Am jucat exact așa cum ne pasă unora de alții. Am jucat mai sărac decât fluturașul de salariu al femeii de serviciu de la stadion. Mai trist ca o adeverință de șomaj în construcții, iarna. Mai lipsit de inspirație ca o nuntă cu manele”.
Nu are sens să vă povestesc ce părere are Mîndruță despre femeia aia de serviciu… Eh, hai să vă povestesc totuși. Nu îi ajung banii? Să-și mai ia un job, așa e în țările civilizate. Aa, are acasă doi copii, pfuu, păi, cine a pus-o să-i facă?… Că doar nu o să muncim noi acuma ca să-i creștem ei copiii.
Jocul Naționalei de la acest Campionat European nu a fost o surpriză pentru nimeni. Exact la fel am jucat ultimele meciuri din calificări. Știam că nu există icoană pe lume care să-l împrietenească pe Andone cu mingea sau care să-i ridice lui Hoban privirea din propriile ghete.
Dar e greu să înțelegi ca Mîndruță, mai ales când vorbește astfel: “De fapt, ultima oară am văzut o jumătate de meci al Naționalei prin anii ‘90. Și de atunci am renunțat.
M-am întors la ei zilele astea și-am regăsit instantaneu motivele pentru care am abandonat atunci show-ul ăsta al neputinței. I-am lăsat o gașcă strălucită de talente individuale, asamblate strâmb într-o echipă nefuncțională, și i-am găsit… fix același lucru”.
Cât de antifotbal să fii ca să spui că Naționala de acum e o adunătură de jucători talentați? Mai repede găsești urme de satanism în rugăciunile lui Tata Puiu decât talent în echipa națională. Și cum să zici că în anii ’90 noi nu eram o echipă?
De fapt, echipa de azi a României este exact urmarea faptului că un Mîndruță habarnist, Burleanu, se află în fruntea FRF, un Mîndruță care-l pune pe Iordănescu antrenor, un Mîndruță care continuă tradiția primelor babane încasate din calificări.