Încă puțin și vom avea motivarea uneia dintre cele mai mizerabile decizii a CCR, cea prin care transparența în actul public a fost desființată de facto. Gata cu declarațiile de avere, gata cu transparența și democrația. Totul se va face, de-acum înainte, la lumină de întuneric, departe de ochii presei și ai societății. Gata și cu ANI, care devenise oricum o instituție sinonimă cu inutilitatea și eficiența. Cum s-a ajuns aici? Păi, nicidecum peste noapte. Decizia CCR a fost doar bomboana de pe coliva transparenței, un proces care se întinde pe niște ani buni și pentru care și-au dat concursul și mâna o mulțime de brațe vajnice ale statului. Totul în jurul ANI, căci ea este, cumva, centrul și esența acestei întoarceri în timp și intrări în beznă.
Totul a început cu niște clauze de confidențialitate. Adică niște băieți deștepți s-au prins că se pot ascunde în spatele unor astfel de clauze și că ANI, intrată într-o zodie de partid, va interpreta cum i se cere de la stăpânire. Asta pentru că ANI nu avea, și nu are nici în prezent, niște bylaws care să spună clar ce poate fi confidențial și ce nu. Sau, ca să fie mai clar, ANI a acceptat, pentru cine trebuie, faptul că niște clauze de confidențialitate pot duce la anonimizarea unor rubrici în declarațiile de avere. Ceea ce este, desigur, o prostie în sine, căci nu e deloc normal ca o clauză contractuală să bată la cur o lege organică, însă noi trăim într-o lume în care totul este posibil. Iar ANI, cum ziceam, nu mai e de mult agenția care a fost gândită a fi.
Ei bine, aceste clauze de confidențialitate au fost o veritabilă cutie a Pandorei. Și, odată deschisă, odată ce au fost acceptate niște anonimizări în baza unor clauze contractuale de confidențialitate, băieții deștepți din sistem au început să joace fix placa asta. Șefi de instituții, în special cele unde salariile sunt fabuloase, au început să-și prelucreze contractele de muncă și să introducă în ele fel și fel de clauze de confidențialitate. O prostie, desigur, căci una e situația unei soții care lucrează la o multinațională și unde pot exista clauze de confidențialitate salarială, și cu totul alta situația unui șef de agenție sau entitate publică, unde banii sunt publici și transparența ar trebui să primeze. Unde mai pui că fix ei sunt cei care și-au creat acele condiții de confidențialitate.
Toată mânăria asta, făcută cu complicitatea ANI, prin care unii privilegiați ai statului au trișat transparența, a supărat extrem de tare o altă categorie de privilegiați, pe cei mai cei dintre privilegiați, anume judecătorii. Și asta pentru că portița deschisă de ANI nu poate fi folosită și de către ei, căci ei chiar nu au cum să-și treacă în contractele de muncă niște clauze de confidențialitate, pe care apoi să le folosească pentru a-și anonimiza venituri. Prin urmare, sistemul a reacționat, iar specialii nației au făcut în așa fel încât să-și recâștige statutul de cei mai privilegiați dintre privilegiați. Că doar n-o să ajungem să trăim într-o țară în care niște judecători își încasează salariile în văzul lumii, în timp ce fel și fel de sinecuriști din agenții și companii de stat trăiesc la umbra unor clauze de confidențialitate.
Cât despre ANI, care se află în mijlocul acestei mârlănii și care nu mai are legătură de mult cu integritatea în spațiul public, fiind mai degrabă o instituție prin intermediul căreia se reglează conturi, o să mai povestim noi în săptămânile și lunile care urmează.