Cel mai tare îmi displace la Mircea Badea privirea aia a lui mare şi înlăcrimată, de cîine bătut. Cînd îl văd cum se uită prin ecran la mine mă simt de parcă mănînc ciocolată şi tocmai s-a aşezat un copil orfan lîngă mine şi se uită umed la ciocolata mea. Şi îi poţi citi în ochi că nici măcar nu ştie ce gust are ciocolata. Şi te enervezi că nu poţi să te bucuri de ciocolată în linişte fără să te simţi vinovat. De parcă din cauza ta a ajuns copilul ăla defavorizat şi bătut de soartă.
Însă ce face Badea mi se pare cu adevărat o superputere. Să răcneşti singur la nişte ziare amărîte o oră, de parcă ţi-au făcut ele personal ceva, de parcă a venit un ziar noaptea la tine în bloc şi a împins-o pe maică-ta pe scări, mi se pare extrem de greu. Eu n-aş putea. Nu pot să susţin un monolog. Să vorbesc aşa, fără feedback. Că dacă nu e feedback, nu are cine să-ţi zică uneori „Băi, opreşte-te, că eşti prost“, şi nu-ţi mai dai seama cînd eşti prost şi ţi se pare că tot ce scoţi pe gură e genial. Şi e periculos să ajungi în aşa hal ca fiinţă umană, uitaţi-vă la Dan Puric, spre exemplu.
Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu cred că Badea spune prostii. Mi se pare că face nişte observaţii de bun-simţ, pe care absolut orice cetăţean de inteligenţă medie le poate face. E ca şi cum cineva ţi-ar povesti un film în timp ce tu te uiţi la el. Pentru un om obişnuit, chestia asta ar fi destul de enervantă, însă unui redus mintal care nu ştie să citească subtitrarea de la film i s-ar părea că ce scoate individul ăla pe gură e geniu pur. Ce încerc să zic e că nu îmi displace Mircea Badea. Mi se pare inutil pentru oamenii normali, însă dacă aş fi analfabet mi s-ar părea un profet. Perfect făcut să îmi explice lucrurile puţin complexe, pe care creierul meu neted şi umil nu le poate deduce singur.
De aceea, cînd cineva îmi spune că e fan Mircea Badea, nu rîd de el. Înţeleg că duce o luptă grea cu analfabetismul şi că emisiunea lui Badea îl ajută să ajungă la mediocritatea de mult ţintită. Şi îi dă şi un subiect de discuţie cînd iese la o bere la pet şi o sămînţă în faţa blocului, ca să înjure statul că din cauza lui a ajuns el cu un salariu de zece milioane pe lună, cu toate că era premiant în clasele I-IV.