MIRCEA PLATON: „Facultățile care acceptă repetenți ca studenți produc ticăloși“

Redactor-șef al revistei Convorbiri literare, doctorul în istorie Mircea Platon e unul dintre cei mai competenți diagnosticieni ai învățămîntului din România, bolnav de „reformită“, care produce analfabeți funcțional și e incapabil să scadă măcar numărul prea mulților analfabeți autohtoni.

Cristian Teodorescu: Educația amenință cu greva generală din cauza salariilor mici. Poezia asta revine periodic, la noi, dar salariile în învățămîntul de 12 clase tot amărîte rămîn. De ce, domnule?

Mircea Platon: Pentru că experții care au dat direcția și sindicatele care au asigurat pasivitatea școlii românești din ultimii 30 de ani au ales să facă din școală o instituție aggiornată, relevantă pentru ziua de azi, actuală. Or, de actualitate în România prăbușită economic și politic și datorită reformei continue a sistemului de educație – care ne-a căptușit cu jumătate din tinerii români analfabeți funcțional și cu politicieni plagiatori de licențe, masterate și doctorate – este micimea salariilor, sărăcia. Dacă ar fi vrut să nu fie atît de actuală și să nu participe la sărăcia generalizată, școala românească ar fi trebuit să fie sustrasă acestei deveniri întru neființă și legiferată ca școală clasică, neafectată de interesele și trocurile amatorismului și afacerismului. Din păcate, odată cu ideile și experții reformei continue, am importat din lumea anglo-saxonă și obiceiul sindicatelor din sistemul public de educație de acolo, de a revendica doar măriri salariale și de a nu lupta sindical pentru consolidarea misiunii instructiv-educative și deci a autorității școlii. Cîștigă interesele speciale, reprezentate de guvernanți, dar nu cîștigă școala și, de multe ori, nici profesorii, mulți dintre ei nesimțindu-se reprezentați de fapt de liderii sindicali.

C.T.: Dar dacă de mîine, să zicem, dascălul român va avea un salariu cumsecade, de poimîine va crește calitatea învățămîntului autohton?

M.P.: În SUA se cheltuiesc zeci de miliarde de dolari anual pe un sistem de educație pe care cel românesc și l-a luat drept model pedagogic (pînă și testările naționale standardizate și digitale din Legea Deca/Iohannis tot de acolo vin). Și rezultatele sînt, din punct de vedere al științei de carte și al educării caracterului, egale cu zero. Banii se duc, într-un sistem prost croit, într-un sac fără fund. Dacă e vorba de un concept viciat, degeaba torni bani în ce s-a construit pe baza lui. Problema școlii românești nu este cea a salariilor sau a procentului din PIB care se acordă școlii, ci este cea a misiunii școlii, a lipsei ei de busolă. Cînd măririle salariale nu sînt altceva decît strîngerea de mînă dintre guvernul care vrea să mai cîștige privatizînd sau distrugînd o secțiune din școală și sindicatele care nu se opun, ele au ca rezultat deprofesionalizarea treptată, pas cu pas, a profesorilor. Ceea ce poate rezulta este un sistem de educație în care profesorii sînt niște mai buni agenți ai schimbării, mai buni propagandiști ai distopiilor progresiste. În sistemele pe care ni le-am luat de model, precum SUA și Canada, profesorii au fost corupți pentru a accepta să fie retrogradați mai întîi la statutul de „glorified nannies“, dădace supralicitate, și apoi, recalificați ca agenți ai statului terapeutic care caută să condiționeze chimic elevii în numele ultimei teorii de gen la modă. Așa cum, adoptînd anumite idei pedagogice am ajuns cu o rată de analfabeți similară țărilor din care importăm aceste idei, la fel vor sta lucrurile și cu transformarea școlii în branșă pentru copii a statului terapeutic. Banii care se vor aloca educației vor fi de fapt pentru a promova digitalizarea și tripleta diversitate-echitate-incluziune, care este un slogan ideologic, nu un program pedagogic valid.

C.T.: Există licee – mai toate, foste școli profesionale –  din care nici un absolvent nu izbutește să ia Bac-ul. N-ar trebui desființate?

M.P.: La admiterea în liceu din 2022, conform statisticielor și graficelor MEC, au fost 1.584 de elevi care au intrat în liceu cu medii sub 5 și 2.674 care au intrat cu medii între 5 și 6. Dar avem și facultăți la care se intră cu aceste medii. Și nu cere nimeni să le desființăm, ci, din contra, ni se cere să extindem rețeaua universitară și anii de școlarizare superioară. Cu alte cuvinte, să avem nu doar analfabeți cu liceu, ci și analfabeți cu licență, masterat și, chiar, doctorat. Mai degrabă aș desființa studiile universitare de acest fel. La nivelul liceului, aș primeni garnitura de profesori a acestor licee și aș regîndi profilul lor. Există o nevoie reală de tehnicieni în varii domenii ale economiei românești (în piscicultură, de exemplu). Aș menține zece clase obligatorii, cu accentul pus pe cultura generală, și apoi, în ultimii doi ani, aș utila aceste unități de învățămînt falite cu un profil de doi ani de învățămînt profesional. Mai degrabă educi, măcar în spiritul respectului minim față de cultură și de ceilalți, elevul de liceu, decît adultul de nivel universitar. Poate că liceele proaste produc repetenți. Dar facultățile care acceptă repetenți ca studenți produc ticăloși. Și mulți oameni politici.

C.T.: Ce poate să-și învețe elevii dascălul care a făcut facultatea la vreuna dintre fabricile de diplome de la noi sau cel care nu e în stare să ia notă de trecere la examenele de titularizare?

M.P.: În 1863, Ioan Maiorescu, tatăl lui Titu, publica o broșură în care cerea ca Guvernul să nu reducă numărul școlilor rurale de la cîteva mii la 450. Guvernul voia să ia această măsură din pricină că existau şi învățători care scriau şi citeau cu greu­tate. Ioan Maiorescu argumenta că, şi în aceste condiții, s‑a constatat că elevii tindeau să‑şi depășească învățătorii şi ajungeau mai buni la scris şi la citit decît cei care‑i introduceau, oricît de șovăitor, în tai­nele alfabetului. Învățămîntul nostru de masă a pornit, așadar, din mlaștinile primordiale. Dar pe baza structurii pedagogice sănătoase și solide a școlii clasice a evoluat rapid. Reforma l-a atacat la rădăcină.

C.T.: Dacă părinți elevului sînt analfabeți funcțional sau analfabeți pur și simplu, ce drag de școală pot insufla progeniturii?

M.P.: Mihail Kogălniceanu și Spiru Haret nu au construit un sistem școlar doar pentru copiii de boieri luminați, ci pentru mase, pentru copii din familii total analfabete. După cum spunea Jacques Barzun, menirea școlii este risipirea ignoranței. Nu activismul politic sau ideologic.

Reforma a rupt pactul social care exista între școală și părinți și care prevedea că, la școală, elevii vor fi instruiți și educați în spiritul unor valori sedimentate istoric și cu validitate diacronică, statornice. Multe din aceste valori treceau peste capetele anumitor părinți, dar ei acceptau acest lucru pentru că știau că așa se face, asta e școala, acesta e rolul ei. În momentul în care școala a ținut cu orice preț să devină „altfel“, părinții au fost nevoiți să intervină din pricina unor experimente periculoase, și au fost și inspirați să intervină, pentru că au interpretat, corect, dezaxarea școlii ca pe o invitație la amestec în treburile ei. Dacă e altfel, de ce să nu fie cum vreau și cum știu eu? În loc ca școala să-i educe pe elevi, au educat elevii și părinții lor școala. Nu i-au învățat profesorii carte pe elevi, ci i-au învățat elevii și părinții lor corupție și analfabetism pe foarte mulți profesori. Dar lucrurile nu sînt, deocamdată, ireversibile.

C.T.: Președintele României, profesor la bază, a făcut promisiuni mari cu „România educată“. În ce s-a împiedicat de nu s-a ținut de ele?

M.P.: „România educată“ a fost un slogan electoral, deci nu cred că trebuie să punem prea mult preț pe promisiunea lui. Și nici măcar ca slogan nu e original, pentru că el a fost lansat, ca parte a strategiei de țară concepute de Academia Română, în 2016, de unde Iohannis l-a împrumutat, schimbîndu-i și conținutul, în 2018. Oricum, proiectul lui Iohannis punea mare preț nu pe educație, de fapt, ci pe învățămîntul profesional și pe digitalizare. Educația îți pune la dispoziție și te învață să stăpînești principiile, artele liberale, nu are de-a face cu meșteșugurile.

C.T.: Cum facem să nu mai tot reformăm aiurea reforma?

M.P.: Singura soluție ar fi să ne întoarcem la lucrurile de bază și să restaurăm sistemul – misiunea școlii, planurile-cadru, programele, manualele, modurile de evaluare și de promovare – în concordanță cu aceste principii care sînt modelate intim de natura umană. Al doilea lucru ar fi stoparea privatizării pe față sau ascunse a școlii publice. Ne trebuie un sistem dinamic de educație privată, dar acesta nu poate fi construit în interiorul școlii publice.