MIRCEA PLATON: „«România educată», tema de campanie electorală a unui politruc candidînd la președinția României“

Redactor-șef al revistei Convorbiri literare, istoricul Mircea Platon, cu un doctorat incontestabil la The Ohio State University at Columbus, e un optimist adus la exasperare de tîmpenia reformelor din învățămîntul românesc. Din nenorocire, constatările lui alarmante despre involuția și starea jalnică a învățămîntului nu-i trezesc pe diriguitorii educației școlare autohtone care dorm cu „România educată“ la căpătîi.

Cristian Teodorescu: De ce n-a funcționat povestea cu „România educată“ a președintelui Iohannis?

Mircea Platon: După dezastrul de la Crevedia, președintele Iohannis a declarat că tocmai pentru a preveni astfel de catastrofe a luptat el pentru „România educată“, pentru a putea crește cu ajutorul școlii noi generații de „oameni onești, bine pregătiți, care vor să vadă, care vor să audă, care vor să rezolve problema“. Dar legile din „România educată“ par a fi rodul unor oameni care nu întrunesc nici una dintre calitățile prețuite de Iohannis. Legea referitoare la învățămîntul preuniversitar pare o lege dată cu dedicație, pentru lobby-uri, de către oameni care nu vor să vadă, să audă sau să rezolve vreuna dintre problemele reale ale școlii românești. Pînă și dezbaterea publică a acestei legi a fost o farsă, documentată ca atare pe paginile diverselor inspectorate școlare județene. Singura problemă pe care pare că o va rezolva va fi destructurarea și privatizarea modulară a sistemului public de educație din România, ceea ce va conduce la scăderea calității școlii publice și la crizele sociale aferente, produse de incompetența generalizată și de blocarea ascensiunii sociale bazate pe merit. Cred că, atunci cînd discutăm despre „România educată“, trebuie să ne reamintim de declarația lui Iohannis din 2014: „Am condus un inspectorat școlar timp de trei ani şi acuma sînt un politruc care vrea să candideze la președinția României“. Cred că „România educată“ a fost tema de campanie electorală a unui politruc candidînd la președinția României.

C.T.: De cîțiva ani, numărul candidaților la facultate tot scade. Asta în condițiile în care sînt facultăți de stat la care nu se mai dă examen de admitere. Nu mai produc liceele candidați?

M.P.: Nu mai produce România oameni. Scade numărul elevilor și studenților. Rata de promovare a bacalaureatului e jalnică. Dar mai e ceva. Dacă România are o economie reală anemică, la ce bun să faci facultate aici? Dacă pleci să muncești în alte țări, atunci mai bine faci și studii în alte țări. Numărul românilor care fac facultatea în străinătate e în creștere. Pleacă din cei mai buni. Rămîn și în România absolvenți buni de liceu, dar mai puțini, iar din cei de nivel mediu unii ajung să se orienteze spre meserii unde nu e nevoie de studii universitare și unde nu se promovează pe criterii de diversitate, echitate și incluziune. Se fac șoferi de TIR, de exemplu. Și așa ajung la facultate mulți „politruci“ repetenți ca elevi și plagiatori ca doctoranzi care au nevoie de o diplomă pentru a intra în politică și administrație.

C.T.: De la ce nivel începe să scîrțîie învățămîntul din România?

M.P.: De la nivelul școlii primare, unde s-a dat peste cap predarea aritmeticii și a limbii române. Aritmetica, prin algoritmizare (de dragul IT-ului), complexitate inutilă, introducerea ecuațiilor cu mai multe necunoscute încă de la clasele a II-a și a III-a, eliminarea pașilor clasici: de la simplu la complex, inflație de auxiliare, amalgamarea „interdisciplinară“ a materiilor (matematică + cunoștințe despre natură). Limba română, prin eliminarea abecedarelor care erau admirabil structurate din punct de vedere didactic, al integrării textului cu ilustrațiile; prin introducerea manualelor de comunicare cu accentul aferent pus pe nenumărate compuneri pe teme precum „Călătoria elevului spre starea de bine“ sau pe marginea unor texte generate parcă de IA, complet vidate de conținut cultural; prin confuzia introdusă în predarea gramaticii; prin ideologizarea materiilor. Dar să nu disperăm: noua lege introduce obligativitatea „învățămîntului preșcolar“, ceea ce înseamnă că învățămîntul românesc va putea scîrțîi încă de la grădiniță.

C.T.: Cum ajung inspectori școlari oameni care nu sînt în stare să lege două vorbe la liber, „de emoție“?

M.P.: Pentru că sînt promovați pe baza disponibilității lor de a elimina structura și conținutul școlii și de a le înlocui cu emoția. Tot învățămîntul românesc reformat e centrat pe emoții, pe starea de bine, pe DEI, pe dezvoltare personală. E un învățămînt nu doar politizat, ci ideologizat intens, îmbibat de o ideologie meta- și transpartinică. Deci competența este secundară.

C.T.: Un partid politic parlamentar, AUR, care are și profesori printre membri, îndeamnă studenții de la SNSPA să renunțe la facultate și să se încrie în rîndurile sale. Se poate mai rău de atît?

M.P.: Cred că AUR a vrut să dovedească faptul că nu e un partid retrograd adoptînd discursul pedagogiei active, creative, centrate pe „elev/student/client“, și al educației continue, pe tot parcursul vieții. E ideologia care domină oferta educațională publică din România. Cu alte cuvinte, trebuie să înveți nu din cărți, nu de la profesori care te învață ceva, care îți predau ceva, ci din viață, de la diverși agenți ai schimbării care nu-ți pot preda nimic și cu care te poți simți egal deoarece, conform acestei ideologii, și profesorul învață de la elev la fel de mult, dacă nu și mai mult, cît învață elevul de la profesor. Un indiciu în plus că așa stau lucrurile este că unul din liderii AUR este absolvent de SNSPA. Un alt indiciu este că, în urma distribuirii de fluturași de către AUR, rectorul SNSPA a ales să reacționeze în registru woke declarînd că AUR a „organizat un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic“, dar că „studenții și profesorii au decis să-i ignore“. Or, specific atacurilor clasice legionaro-fasciste era că nu prea aveai cum să le ignori. Ceea ce a făcut AUR în acest caz a fost mai degrabă o microagresiune de tip fraternitate studențească la care actualul rector al SNSPA, fostul ministru al Educației, Pricopie, a răspuns în tonuri de activist Antifa.

C.T.: Dilemă în parc – de ce să-l mai trimit, tu, la școală? Ca să se drogheze și să-l bată golanii?

M.P.: Vă referiți la profesori? Pentru că și profesorii se droghează, vînd droguri  sau sînt bătuți de elevi. Situația este dramatică și e rezultatul abandonului școlar practicat nu de elevi, ci de autorități, care s-au decis să trăiască și în privința școlii, ca și a restului societății, nu din dobîndă, ci din capital, au supt, au privatizat, au accesat cît de multe fonduri au putut nu pentru școală, ci pe spinarea școlii, a elevilor, a integrității procesului educațional. Ne ascundem în spatele sloganurilor și al dosarelor pline de hîrtii. Cred că în anii care vin se va observa o intensificare a fluxului de elevi către școli private și o creștere a presiunii pentru legalizarea homeschooling-ului, a școlii acasă, care va deveni din ce în ce mai relevant ca barcă de salvare.

C.T.: Punem Poliția și jandarmii să vîneze elevii chiulangii?

M.P.: Nu. Tocmai că mi-e teamă de potențialul anarho-tiranic al școlii decăzute, de pretextul pe care o școală deteriorată metodic îl oferă militarizării vieții noastre publice și private, a vieții cotidiene. Cea mai bună apărare împotriva drogurilor, de exemplu, nu e testarea elevilor zi de zi, nu e deschiderea unui borcan de Poliție în școală. Poliția trebuie să combată infractorii, iar școala trebuie să risipească ignoranța. O viață școlară riguros structurată, stabilă, bazată pe un sistem solid de obiective și de recompense, e cel mai bun remediu împotriva vieții lipsite de sens pe care adulții o impun unui tineret a cărui deșcolarizarea agresivă ajunge să atragă prezența Poliției în școală. Una din caracteristicile implicării legionare sau radical stîngiste în învățămînt a avut de-a face cu ideea că studenții pot să-și judece pe criterii politice profesorii, că au dreptul să-i zboare de la catedră dacă nu sînt „la zi“ din punct de vedere ideologic. Desconsiderarea predatului, a profesorului, devenit un simplu facilitator de cunoaștere sau un tehnician de suport emoțional, anarhizarea elevilor, eliberarea de structură de dragul emoției de moment, infuzează școala de azi în formă soft, răcoritoare, cu o ideologie anarho-tiranică, ce distruge solidaritățile organice, confirmate de timp, pentru a impune solidarități mecanice, dictatoriale.