Ne-am pricopsit. Lumină, aer condiţionat, nu ştii cînd e noapte ori iarnă afară. Hală de cărnuri omeneşti tînjinde după afişare şi distracţii. Nu e bine să dai doi bani, e bine să fii văzut. Ai, n-ai treabă, ai, n-ai bani, la mall te văd. Uite cum e în Bucureşti.
Blestemul mall-ului: City Mall. Faliment. Logic. N-are brand-uri de ţoale. N-are nici măcar McDonald’s. A tămîie miroase şi Liberty, care rocks din punctul de vedere al cinemaului. Ajunseseră pînă la 6D în branşa asta. „A dat colţu’“ între cartiere rău „famate“, Ferentari-Rahova, uitînd de regula de aur a hoţilor din zonă: nu cheltuieşti unde furi.
Dinozaur este Mall Vitan. Locul care a adus consumismul pe pămînt autohton. Marfă de China strecurată printre cele de brand „made in China“. Shopping doar din Paşte în Crăciun, cu o Billa prin care bate vîntul. „Bătrînul“ tremurînd mai ţine fetiţe dulci ca-n Bucureşti pe genunchi.
Trendy azi sînt AFI Palace Cotroceni şi Sun Plaza. AFI urlă: Să fie prea mult! Să fie exces! AFI a omorît Plaza. Sun Berceni are o singură chestie: e nou. Fast-food-uri, nu restaurante, buticărie cu nume.
O fi mall Unirea Shopping Center? Salvarea i-a venit din cele cîteva nume grele de haine ce vînd aici. Arată oribil şi pe dinăuntru şi pe dinafară, cu puţine fast-food-uri şi fără cinema. În capu’ satului Bucureşti dă din coadă Băneasa Mall. O „murătură“ plină de fumuri pe aproape de cartierul Pipera, de bolizii Ikea, Metro, Bricolaj. Acum are şi cinema, ceea ce-l „face“ mall.
N-au suflet, nu-s memorabile. Bătălia este pentru mai mult şi mai mult. Şi de aceea, brusc, te trezeşti că mall-ul tău de cartier miroase a mort. Altul îi fură strălucirea. Altul e mai trendy. Altul devine templul de închinat la izmană şi bîrfă, cu maţ plin de fast-food.
