Cică românii s-au săturat de multe. De caniculă, de Băsescu, de Ponta şi Crin, de Roşia Montană şi de autostrăzi imaginare, de analişti care zic că poporul vrea pîine şi circ, ba chiar s-au săturat să fie sătui de toate acestea. Şi totuşi, o poftă încă le mai dă fluturi în stomac. Din păcate, e vorba de fluturi de noapte. Altfel cum să înţelegi consumul de moarte şi accidente, de picioare rupte, de copii spulberaţi pe trecerea de pietoni, de familii încolăcite strîns pe un copac de pe marginea unui oarecare DN?
Băbuţa violată de vecinul alcoolic, unchiul care testează virginitatea nepoţelei cu ştiuletele, crima din bodega comunală, unde doi prieteni îşi fac cinste, după kile de băutură tip vodcă, şi cu cîteva plăgi deschise, mă rog, demodatele ştiri de la ora 5 par că nu mai satură poftele românului sătul.
Locul lor a fost luat de victima care mai mişcă, de victima care încă sîngerează, de femeia căzută pe şinele de metrou, cîteodată împinsă, şi care, pentru cîteva clipe, priveşte metroul în faruri. Mortul, cadavrul, nu mai spune nimic, e o poză pînă la urmă.
Televiziunile, site-urile sînt pline de accidente teribile, de avertismente în care ţi se spune că imaginile sînt şocante, că vei fi zguduit, răvăşit, distrus, că dacă vei privi e posibil să te cutremuri, să-ţi doreşti moartea. Ei bine, aceste ştiri sînt în topul vizualizărilor, iar oamenii de presă le vînează cerînd spectatorilor să participe şi ei activ. Ai o imagine cu un om care arde, cu un copil care se zvîrcoleşte în chinuri, trimite-le rapid la o televiziune, îţi va fi recunoscătoare, la fel milioanele de privitori pe care seria Final Destination nu-i mai satisface. Şoferii şi-au pus camere de înregistrat în maşini, pentru ca apoi să încarce filmuleţele pe YouTube, trecătorii, înainte de a salva o gravidă din fiarele contorsionate, scot telefonul smart, mai smart decît ei, şi trag cîteva cadre. Un regizor de filme horror se ascunde în fiecare aproape de-al nostru. Acum cîteva zile, imaginile cu o fată care vrea să treacă liniile de tramvai în Bucureşti şi e lovită de tramvai au făcut înconjurul creierului modest, pofticios de sînge şi agonie. E imposibil de găsit alte motive, în afara unei debilităţi a sensibilităţii şi a dorinţei de a face rating cu orice preţ, pentru care cele cîteva secunde în care tramvaiul loveşte o tînără să stea atît pe ecrane şi să se verse cu o asemenea presiune prin fibrele optice în celula nervoasă. Iar acesta, cum spun în scrisori cei care se debranşează mental de la umanitate, este doar începutul.