Caţavencii

Modernizarea Armatei continuă. Infrastructură provizorie cu bugete definitive

În timp ce ne înzestrăm pe datorie cu armament de ultimă generație, în cadrul SAFE, păstrăm încă tradiția tradițională a tocatului de bugete locale prin cazărmile patriei. Și, pentru că e vorba de bugete și bani mulți, există și un mecanism, la fel de tradițional și safe, în sensul că facem chestii provizorii, pe care nimeni nu le va mai putea lua la puricat peste niște ani, că de-aia sunt provizorii.

Unitatea Militară 02543 din Iași a scos la mezat, în primăvara lui 2025, un contract pentru „Realizare infrastructură provizorie în cazarma 3120 Miercurea Ciuc“. Adică o amenajare de teren, făcut niște pavilioane administrative, de cazare și infirmerie, ce mai are nevoie soldatul pe la casa lui. Licitația organizată pe 9 aprilie a fost câștigată de asocierea dintre MTA Structural Engineers SRL, Viaduct SRL și Sildab Cons SRL, pentru suma de 57.501.005 lei plus TVA, iar lucrările ar trebui finalizate până la data de 1 octombrie, anul acesta. Și se lucrează atât de intens încât, de la semnare și până acum, contractul a fost modificat de patru ori, ultima dată pe 26 iunie, astfel că valoarea actuală a lucrărilor a ajuns la 60.114.187 de lei plus TVA.

MTA Structural Engineers SRL, din București, deținută de Octavian Tărcău, este o firmă super-abonată la banul public, având peste 100 de contracte la activ doar cu Compania Națională de Investiții, instituția aia super-transparentă și corectă, care face de toate, de la drumuri și școli sau grădinițe până la reabilitat primării sau lăcașe de cult.

Practic, niște firme prietene vor încasa peste 60 de milioane pentru pavilioane de depozitare, rețele de iluminat, împrejmuiri, posturi de pază și rețele de utilități – infrastructură provizorie – în cazarma din Miercurea Ciuc. Eficiență mai ceva ca-n SAFE.

Exit mobile version