Caţavencii

Momente esențiale de mândrie națională din istoria PSD-ului

1827 – Victor Ponta dă dovadă de o inventivitate rar întâlnită în Europa acelor vremuri și brevetează primul stilou cu rezervor din lume. Din cauza accizei pe care tot el o introdusese pe cerneală, era însă foarte costisitor să-i faci plinul.

1877 – România își proclamă independența. Curând, baronii PSD pun mâna pe arme, deoarece nu le puteau permite românilor să fie atât de aroganți cu ei.

1906 – Ponta se desprinde de la sol cu primul aparat de zbor mai greu decât aerul. Se pare că aeroplanul conceput și construit de Ponta era mai greu decât aerul deoarece avea la bord bani, foarte mulți bani. Din epocă ne-a rămas o fotografie cu Victor Ponta echipat pentru zbor, alături de un pilot profesionist, care îi explică pe ce nu trebuie să apese dacă nu vor să sară toți în aer.

1918 – Partidul Social Democrat înfăptuiește Marea Unire, după ce Liviu Dragnea îi convinge pe românii ardeleni căzuți în Primul Război Mondial să voteze pentru alipirea Transilvaniei la țara mamă.

1930 – Datorită arhitecturii neoclasice și a vieții culturale foarte active, Bucureștiul este poreclit Micul Paris. Ponta propune ca ăsta să-i devină și numele oficial, eventual fără ”Micul”.

1944, 23 august – PSD-ul întoarce armele împotriva foștilor aliați, după ce află că aceștia se află în tratative avansate cu Traian Băsescu.

1976 – Nadia Comăneci obține prima notă de zece din istoria gimnasticii, întâmpinând o serie de probleme tehnice din cauza aparatului care nu putea afișa nota. Marian Vanghelie mărturisește că profesoara lui de română avea un aparat căruia îi era imposibil să afișeze note mai mari de cinci, cel puțin în cazul lui.

1981 – Victor Ponta devine primul român care ajunge în spațiul cosmic, la bordul unei navete Soiuz trase de cinci jandarmi.

2014 – După ce conducerea PSD termină de tipărit pliantele electorale cu ”Mândru că sunt român”, secolul 19 sună foarte deranjat la sediul partidului și spune că-și vrea sloganul înapoi.

Exit mobile version