Caţavencii

Momente esențiale din facerea lumii (în viziunea lui Liviu Dragnea)

1) În prima zi, Dumnezeu a creat cerul și pământul. Din motive administrative, el a creat tot pământul într-un singur județ, ca să-l poată stăpâni mai bine și să nu depindă decât de consilierii județeni, pe care-i cunoștea.

Pământul era netocmit și gol. Îl năpădiseră buruienile, pentru că, în loc să-l lucreze, lumea era la cârciumă. Dumnezeu le-a zis sătenilor că nu se mai poate așa, e păcat de pământul ăla, dar sătenii i-au explicat de ce nu pot munci: e întuneric și ziua, și noaptea. Atunci Dumnezeu a zis: ”Să fie lumină!”.

”Dar nu prea multă”, au completat sătenii, care deja se băgaseră la culcare.

2) În a doua zi a creat cerul, ca să aibă pe unde să ajungă mai repede cu elicopterul atunci când se circulă greu pe șosea.

3) În a treia zi, Dumnezeu a despărțit pământul de ape și, dintr-o dată, cizmele n-au mai fost murdare de noroi.

4) În a patra zi, Dumnezeu a făcut luminătorii: soarele, luna și nocturna stadionului din Alexandria. Se spune că atunci când zmeii au furat soarele și luna de pe cer, doar nocturna de pe stadion a rămas ca să lumineze universul.

5) În a cincea zi, Dumnezeu a vrut să meargă la pescuit, dar nu prindea nimic, pentru că apele aveau la fel de mult pește-n ele ca o sticlă de Borsec. Atunci, El a creat creaturile apelor, dar și niște păsări la care să se uite cât așteaptă să se agațe ceva-n undiță.

6) În a șasea zi a vrut să-și facă fermă de porci în Teleorman. Dar halele de producție erau goale și-n abator măcelarii loveau în gol cu cuțitul, pentru că nu aveau ce înjunghia. E destul de previzibil ce s-a întâmplat de-aici încolo. Au fost create animalele pământului, iar spre finalul zilei, însuși omul, pentru că era foarte greu pentru porci să se tranșeze singuri.

7) În a șaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit, chestie ușor de făcut din moment ce DNA-ul nu era pe urmele lui.

Exit mobile version