Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Momente esențiale din viața Gabrielei Firea

Zoom Momente esențiale din viața Gabrielei Firea

1972 – Vine pe lume Gabriela Firea. Mai târziu, Firea avea să precizeze că, dacă nu s-ar fi născut, ar fi fost adoptată, deoarece părinții ei voiau neapărat să aibă copii.

1976 – Pentru că nu avea cu cine să se joace, Gabriela Firea adoptă un tovarăș de joacă de la orfelinat. Ea avea să explice acest gest prin faptul că nu ești un copil complet dacă nu ai un alt copil cu care să te joci. Iar cum Firea, la acea vârstă, nu putea avea copii, este nevoită să adopte unul.

1980 – Gabriela Firea îl face să plângă pe un coleg de clasă, după ce îi reproșează că nu are copii.

1987 – Gabriela Firea trăiește fiorii primei iubiri, dar e dezamăgită să afle că băiatul de care s-a îndrăgostit nu are copii.

1996 – La 20 de ani după Jocurile Olimpice de la Montreal, Firea lansează un atac fără precedent la adresa Nadiei Comăneci, despre care spune că nu merita acea notă de zece, deoarece pentru zece trebuie să naști și un copil în timpul exercițiului. În toate țările civilizate, gimnastele care se respectă aduc pe lume copii în timp ce evoluează la bârnă, sol sau paralele, deoarece asta arată cât de mobile sunt.

1998 – Gabriela Firea se oprește pentru o clipă din drumul ei pentru a-i reproșa unui cerșetor fără picioare că nu ești un om complet dacă nu ai picioare. Ea îl admonestează în termen duri pe infirm, atrăgându-i atenția că, dacă n-ai picioare, e bine să faci rost urgent de unele, deoarece în caz contrar lumea va crede despre tine că ești un om leneș, care vrea să stea mereu așezat.

2011 – Gabriela Firea se căsătorește cu Florin Pandele. Nunta lor a fost una de basm, mirele sosind, se pare, călare pe un cal alb care mai doarme și acum la ei în sufragerie.

2012 – Calul lui Pandele este aspru pedepsit de stăpân, după ce dărâmă cu botul peștele de sticlă de pe televizor.

3 comentarii

  1. #1

    tare nesuferita e sasaita asta…nu pot sa uit si sa-i iert faptul ca s-a maritat imediat dupa moartea sotului….pacatele ei….abia astept sa-l vad si pe pandele saltat de DNA…s-o vezi cum va face turul tuturor televiziunilor sa-l injure pe Basescu,care macar si pt ca a impus-o pe Kovesi la DNA,trebuie apreciat….baronii,in special cei ai PSD,stiu de ce…..

  2. #2

    Stiti de ce este Firea ? pt. ca Pandele !!

  3. #3

    Nota 10 cu felicitari!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Doamne-ferește

    8 octombrie 2024

    Istoria parcă ne duce-n burtă și parcă a uitat să ne mai nască, preafericiții cu privirea scurtă sorb borșul dogmei ce le plouă-n bască, făcînd spre lucruri zilnic reverențe căci […]

  • Lebăda grasă

    8 octombrie 2024

    Aproape fiecare secundă în care Șoșoacă vorbește costă. România plătește un tarif ridicat pentru pagubele de imagine. Cînd Șoșoacă deschide gura, țîșnesc din ea, ca o încăierare de cîini, toți […]

  • Șoșocari din toată țara, scutiți-mă!

    6 octombrie 2024

    CCR a decis că Șoșoacă n-are voie să candideze pentru funcția de Președinte. Între timp, înțeleg, și-a depus din nou candidatura la BEC și ar urma să avem o nouă […]

  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

Iubitori de arta