1978 – Vine pe lume Cristian Bușoi, candidatul PNL pentru funcția de copil al familiei Bușoi. Puțini știu că Bușoi a fost cât pe ce să piardă în fața lui Predoiu, însă a ieșit victorios datorită relațiilor pe care le avea cu baronii locali.
1987 – Îi arde casa unui vecin. Bușoi trece cu grijă data într-un carnețel, decis să capitalizeze politic la un moment dat această tragedie.
1989 – Cade regimul comunist. Bușoi își dă seama că Revoluția e marea lui șansă de a reuși în politică, deoarece nu în fiecare zi se-ntâmplă chestii atât de sângeroase, pe care să le evoci în beneficiul tău în timpul campaniei electorale. Sau chiar înainte de campanie, dacă furi startul.
1996 – Bușoi intră în politică. Se pare că politica l-a acceptat doar pentru că avea nevoie de un tip ușor antipatic, inabil retoric și predispus la gafe, de care să facă mișto atunci când se plictisește.
1998 – Bușoi are planuri mari. Vrea să reformeze din temelii sistemul electoral și să introducă niște alegeri în care votează o singură persoană: candidatul cel mai antipatic și cu cel mai pronunțat început de chelie, în ciuda vârstei extrem de fragede.
2003 – Bușoi se înscrie la Colegiul Naționale de Apărare. Tânăr chel, cu ochelari și cu fața bucălată a unui tocilar perpetuu, Bușoi voia în primul rând să învețe să se apere de băieții mai mari, care-i furau mereu senvișul.
2010 – Își ia doctoratul în sănătate publică și management sanitar. Era încă perioada în care părea o idee bună să fii politician și să ai titlul de doctor. Se pare că, atunci când comisia i-a acordat titlul, cuvintele lui Bușoi au fost: ”Eh, ce poate să se întâmple? Un doctorat n-a stricat niciodată o carieră de om politic”.