1971 – Vine pe lume Eugen Teodorovici, într-o maternitate care funcționa în condiții impoprii, pentru că nu elibera bon fiscal și putea să fie închisă în orice moment de inspectorii ANAF.
1978 – Copil precoce, cu păr alb în cap încă de la o vârstă fragedă, adoptă și alte mărci distinctive ale bătrâneții: ciorapii cu sandale, părerile fixe și simpatia pentru Ion Iliescu.
1988 – Începe să umble prin discoteci, spunându-le părinților că vrea doar să verifice dacă se dă bon fiscal. Se zice că într-o seară a insistat să i se dea bon fiscal pentru bere, de-a ajuns să cumpere vreo opt, de care a scăpat însă ușor, pentru că îi era sete.
1989 – Cade regimul comunist, după ce elevul Orlando îl sfătuiește pe Ceaușescu să majoreze pensiile cu o sută de lei, pentru că deficitul bugetar o permite.
1990 – Minerii vin la București. Se spune că minerii săreau cu bâtele pe orice persoană care trecea prin Piața Universității și avea ochelari, barbă sau un păr încărunțit prematur, în ciuda aspectului general de copil și-a unei superficialități vizibile.
1998 – Naționala României participă la Campionatul Mondial din Franța. Jucătorii își propun ca, în caz că ajung în finală, să-și vopsească toți părul alb și să naționalizeze pilonul II de pensii.
2001 – Un reputat lingvist îi explică lui Teodorovici că, la fel ca ”bacșiș”, sintagma ”bon fiscal” provine din limba turcă, unde înseamnă ”vid, chestie care nu există, miraj, neființă”.
2003 – Teodorovici aude o legendă interesantă: se spune că în Secuime, dacă ceri pâine în română, ți se dă doar pâine, nu și bon fiscal.
3.669 de vizualizări
