1930 – Se naște Sergiu Nicolaescu, într-o maternitate cu un puternic mesaj propagandistic. Ursitoarele îi prezic că, atunci când va crește, va ajunge cinema.
1934 – Impresionat de primele animații cu Mickey Mouse, Sergiu Nicolaescu își propune să se facă actor de desene animate. Suferă o uriașă decepție atunci când e respins pe motiv că e tridimensional.
1937 – Sergiu Nicolaescu începe să meargă la școală, lucru pe care-l vor face mai târziu mulți regizori de la Hollywood care nu știu decât să copieze ce văd și ei la alții.
1944 – Tânărul Sergiu Nicolescu îi alungă de unul singur pe nemți din țară, apelând la o schemă pe care avea s-o fure mai târziu regizorul lui ”Matrix”. Speră să primească premiul Oscar pentru Pace.
1946 – Elev de liceu, Sergiu Nicolaescu merge cu regularitate la școală, însă angajează și un cascador care să-l dubleze la examenele mai dificile.
1967 – Regizează pelicula ”Dacii”. Filmul va rula și în Statele Unite, cu titlul ”Cars”.
1971 – Regizează filmul ”Mihai Viteazul”. Pentru a evita unele nepotriviri cu realitatea istorică, taie din scenariu o replică a lui Amza Pellea care suna în felul următor: ”Eu sunt Mihai Viteazul, sunt Becali, sunt ursul! Cu războinicii mei, ajung în finala Ligii Campionilor!” De asemenea, frații Costea sunt înlocuiți cu frații Buzești, ca să sune mai pitoresc.
1972 – Începe seria filmelor cu comisarul Moldovan. Acesta trebuia să se lupte nu doar cu criminalitatea bucureșteană, ci și cu invidioșii comisari Ungurean și Vrâncean.
1974 – Regizează ”Un comisar acuză”. Filmul rulează și la Tokyo, deoarece japonezii aveau impresia că e despre organizația mafiotă Yakuza.
1978 – Cunoaște un succes remarcabil cu ”Nea Mărin Miliardar”. Publicul e la picioarele lui. În sfîrșit, Sergiu Nicolaescu a regizat un film la care lumea rîde din motive pe care le înțelege și el.
1980 – Regizează ”Capcana mercenarilor”, un film care e probabil despre domnitorul medieval cu același nume.
1989 – Regizează filmul Mircea, ocazie cu care joacă rolul lui Mircea cel Bătrân. De fapt, Sergiu Nicolaescu a jucat de-a lungul carierei lui atât de mulți domnitori români încât Neagu Djuvara e convins că și Nicolaescu e cuman.
2010 – Regizează filmul Poker. Se pare că Sergiu Nicolaescu a ales acest titlu după ce și-a dat seama că Tabinet nu e o metaforă la fel de bună pentru a ilustra lupta pentru putere.
Exclusiv online.
