1970 – Se naște Radu Banciu, într-o maternitate aservită lui Băsescu.
1978 – Copil rebel, greu de mulțumit, neadaptabil, Radu Banciu scrie pe tablă, înaintea unei ore de matematică, un mesaj de o duritate fără precedent: ”Doamna învățătoare, sunteți o mizerie!” În același timp, își critică cel mai bun prieten, despre care spune că nu reprezintă nimic pentru sportul mondial.
1979 – În timp ce colegii lui se plimbă cu bicicleta, Radu Banciu stă pe margine și comentează graseiat periplul lor prin cartier. În privința lui Vlăduț de la scara vecină lansează ipoteza că s-ar fi dopat cu Coca Cola, o substanță interzisă la acea dată în România.
1982 – Se integrează cu greu în colectivul clasei, întrucât ceilalți copii fac mișto de el că e chel.
1984 – Scrie compunerea de mare răsunet ”Ce cărți aș lua cu mine pe o insultă pustie”.
1988 – La finalul clasei a 12-a, în cadrul unui discurs emoționant, le transmite colegilor și profesorilor că sunt niște nulități și că o să-i uite foarte ușor, deoarece n-au însemnat nimic pentru el, cum n-or să însemne nici pentru alții, deoarece oamenii de nimic nu marchează în mod semnificativ viața nimănui.
1989 – În zilele agitate ale Revoluției, iese pentru a apăra cu invective televiziunea. Reușește să rănească în orgoliu mai mulți lunetiști fideli dictatorului.
1998 – Se angajează în presa scrisă. Începe să-și jignească șefii, pentru a se face cât mai plăcut.
2000 – Prietenii află că Banciu îi vorbește de bine pe la spate. ”Frate, dacă ai vreo laudă la adresa mea spune-mi-o în față, nu vorbi de mine pe la colțuri!” îi spune cel mai bun prieten.