Săracu’ rege Cioabă! Ce soartă, ce destin măreț! Să mori, creștin sadea, la turci și să trebuiască să le dai tribut otomanilor și după moarte – așa ceva nu i s-a întîmplat nici lui Brâncoveanu.
Nu degeaba a lăcrimat Șăfu’ cînd i-a întrebat pe cei adunați la căpătîiul regelui Cioabă, la priveghi, dacă au citit poeziile Luminiței Cioabă; pentru că dînsul, cînd le-a recitit, a plîns, zguduit, toată noaptea. Nici cînd a început Levantul n-a plîns atîta.
Poate c-ar trebui să învățăm și noi ceva de la romi, fiindcă, uite, ei au rezolvat în doi timpi și trei mișcări o dilemă de veacuri: monarhie sau republică? Păi, și una, și alta. Și monarhie, și republică, concomitent! Și președinte, și rege! Cred că această bicefalitate sui generis (scuzați-mi cultura!) îl face pe Ion Budai Delanu să se răsucească în mormînt, de plăcere.
Vineri, pe la prînz, dansatoarele de la „Cireșica“ au păstrat un minut de pioasă reculegere, care pe unde era.
(va urma)
