Jay-Z cîntă cu fetele de la Căpîlna şi nici măcar nu ştie. Cum bine au intuit pînă şi băieţii de la Cancan, sample-ul folosit pe piesa „Murder to Excellence“ de pe albumul Watch the Throne al rapperilor americani Jay-Z şi Kanye West e chiar hit-ul retro autohton cîntat de domnişoarele de la Căpîlna.
Atîta doar că lor le-a fost vîndut drept piesa La la la a celebrei trupe de gemete (ăăăă… gemene), mereu în căutare de atenţie, Indiggo. Nu ne-ar fi mirat ca sample-ul respectiv să fi ajuns via Ellis Island pe ditamai albumul hip-hop (a intrat direct pe primul loc în top-ul Billboard) – ştim deja din Artista, dolarii şi ardelenii că SUA a fost afacere românească –, dar putem garanta că, atunci cînd vor afla Jay şi Kanye cum se dansează de fapt la Căpîlna, vor rămîne la fel de uimiţi ca Adrian Năstase la deschiderea testamentului mătuşii Tamara (doar că se vor mira pe bune).
Aş vrea să am mai multe veşti bune pentru Vadim şi patrioţii români, dar se pare că cei doi rapperi au ignorat aspectul daco-roman al melodiei, aşa că au dedicat-o direct unui student negru ucis de poliţie (ce-i drept, după ce victima i-a frăgezit puţin cu botul maşinii pe respectivi ofiţeri). În plus, piesa discută în prima parte despre crimele dintre tinerii negri, chestie imposibilă la noi, că-i greu să găseşti doi negri înarmaţi corect chiar şi în Ferentari. Şi în a doua despre puţinătatea persoanelor de culoare la vîrful societăţii (serios? Obama?). Ce mai, chestie politică serioasă, de mă mir că Antena 3 nu i-a dedicat încă o emisiune. Fiindcă Jay-Z descoperă, tot în versurile de la piesa asta, că s-a născut în ziua în care a murit liderul Panterelor Negre. Aşa că ar putea şi laptop-ul lui Stan să afle ce ministru de-ai lui Băsescu s-a născut în ziua în care a murit Căpitanul.*
* 30 noiembrie, Anca Boagiu.