Data trecută v-am adus argumentul astronomului Linda Harden care susținea că Moș Crăciun (MC) n-are cum să existe. El se baza pe calcularea numărului de copii din lume, deci al copiilor creștini, și conform statisticilor care spuneau că media e de 3,5 copii/cămin, calcula numărul de case (91,8 milioane), le presupunea distribuite uniform pe glob, și de aici reieșeau o distanță totală de 121,5 milioane de kilometri și o viteză a saniei de 1.050 km/s. Asta, combinat cu greutatea colosală a saniei (peste 300.000 de tone), ducea la cantități uriașe de energie absorbite de reni și forțe gigantice exercitate asupra moșului. Deci, se trăgea concluzia, Moșul nu există!
Contraargumentele se bazează, în mare, pe două abordări. În primul rînd, contestarea calculului de data trecută: el se bazează pe faptul că MC trece pe la toți copiii creștini care au fost buni, dar ignoră mai mulți factori. 1) Dintre cei 378 de milioane de copii creștini, vreo două procente sînt ortodocși, majoritatea încă pe calendar iulian, deci Crăciunul ajunge la ei după două săptămîni, MC mai are o livrare de făcut, iar copiii ies acum de pe listă. 2) Media de 3,5 copii/cămin ia în calcul și casele fără copii. Deci, de fapt, numărul de copii/casă, ignorînd casele fără copii, e mai mare, adică MC are mai puține case de vizitat și se reduc distanța și viteza. 3) În plus, cei mai mulți creștini sînt catolici care, după cum se știe, se înmulțesc ca iepurii. J Datorită predominanței catolicilor printre creștini, numărul caselor cu copii creștini trebuie redus pentru a reflecta faptul că familiile catolice au mai mulți copii decît media. 4) Mai departe: numărul de copii e distribuit integral, media e de 3,5 copii/cămin, catolicii au mai mulți, deci vor fi și multe case cu cîte un singur copil. Acum, se știe: copiii singuri la părinți sînt mai răsfățați, deci mai predispuși la a fi naughty. Și chiar dacă le-am da 50%-50% șanse să fie cuminți, tot s-ar reduce cu jumătate numărul de case cu un singur copil pe care MC trebuie să le viziteze. 5) Și mai mult, creștinii sînt distribuiți, majoritar, în Europa și Americi. Deci distanța de mai sus (pe care o are MC de parcurs) este, de fapt, mult mai mică. 6) Tot un argument valabil are de-a face cu originea (catolică) a lui MC: conform excelentului documentar istoric Santa Claus Is Coming To Town (1970, cu vocea lui Fred Astaire) și bazîndu-ne pe numele Santa Claus, putem trage concluzia că MC are origini bavarezo-italiene. Deci e catolic! După o sută și ceva de ani într-un sătuc la Polul Nord, doar el cu Crăciunița, să credem că MC n-are copii înseamnă fie că nu-i cunoaștem prea bine pe catolici, fie că nu sîntem familiari cu rata de eșec a metodei calendarului. Deci MC are, acum, o armată de Moșuleți Crăciunei care să-l ajute la distribuție.
O a doua linie de contraargumentare se referă la fizică. Dacă am făcut pasul să credem în existența unor blănoși zburători, de ce să nu mergem mai departe? E foarte plauzibil ca MC să zboare cu viteze mai mari decît viteza luminii. Ca în Star Trek, doar că fără motoare warp. Și, dacă mergi mai repede decît viteza luminii, timpul curge înapoi. Cred. În plus, la vitezele despre care vorbim, timpul se dilată, mai știți și voi de la lecțiile de relativitate, deci ceea ce nouă ni se pare o secundă lui îi pare un interval de ore. Cu alte cuvinte, este mai mult decît suficient timp pentru el și armata lui de Moșuleți Crăciunei mai tineri să livreze cadouri pentru toți copiii.
În concluzie, toată construcția de data trecută, deși se bazează pe logică, poate fi ușor demolată pentru că are premise greșite. Deci, pînă la urmă, MC există! Dacă nu mă credeți, căutați sub pom joi dimineață.
