Jurnalul lui Vladimir Putin
2 ianuarie – Am mai cîştigat un mandat, jurnalule. Sincer, a fost o surpriză chiar şi pentru mine, pentru că nu-mi aduceam aminte să mă fi înscris în cursa prezidenţială. Cred că m-a înscris Dmitri, ca să-mi facă o farsă. Să vezi ce-i fac! Totuşi, am avut unele emoţii pe final pentru că mulţi dintre contracandidaţi erau extrem de puternici. Mă gîndesc doar la băiatul ăla de la liberali, pe care l-am electrocutat, opărit şi bătut cu scaunul şi tot n-a vrut să renunţe.
5 martie – Sînt perfect de acord cu Opoziţia şi voi organiza o anchetă. Alegerile au fost în mod clar fraudate. Cum să obţin doar 63,9% din voturi? Primisem semnale clare că am să adun minimum 110%.
6 martie – Există voci care spun că am plîns la discursul meu din centrul Moscovei. O prostie fără margini! Ce, Vladmir a ajuns preşedintele beţiv al unei ţări din lumea a treia? Toată lumea ştie că pînă şi atunci cînd Vladimir taie ceapă, nu Vladimir este cel care plînge, ci ceapa! E vorba aici despre vechea mea rană din timpul Războiului Rece. Nu mă pot abţine. De fiecare dată cînd bate vîntul, ochii mei secretă acid clorhidric.
7 martie – Uneori, jurnalule, stau şi mă gîndesc că viaţa mea din perioada KGB seamănă foarte mult cu cea de acum. Acum pun guverne marionetă, atunci dădeam jos. Atunci făceam să dispară oameni, acum am oameni care fac oameni să dispară… Tot ce diferă sînt protestatarele topless. Slavă Domnului că acum nu mai au toate mustaţă şi barbă.
Jurnalul lui Mihail Hodorkovski
4 martie, dimineaţa – În penitenciar, mai ales acolo unde sînt închişi deţinuţii politici, secţia de votare arată altfel decît afară. Nu avem cabine de vot separate, aşa cum ştie toată lumea, şi trebuie să votăm claie peste grămadă, într-o încăpere comună în care nu ţi-e respectată intimitatea. Evident, cel mai nasol lucru e să scapi ştampila pe jos şi să trebuiască să te-apleci după ea.
4 martie, după-amiaza – Am auzit că la Moscova o tînără a protestat la bustul gol în secţia de votare. Nu-i deloc o idee rea, poate o aplicăm şi aici, în penitenciar. Sînt nişte puşcăriaţi grăsuţi în celula vecină care ar putea la fel de bine să-şi descopere sînii în semn de protest.
5 martie – Putin a plîns în centrul Moscovei, în faţa unei mulţimi de susţinători care îl aclamau. Grea şi viaţa asta de preşedinte, pentru că trebuie, se pare, să plîngi la comandă. Poate că tu n-ai chef, poate că fix în momentul ăla îţi vine în minte o glumă hazlie, poate că ai şi tu o bucurie în familie, poate că tocmai ai cîştigat alegerile şi simţi nevoia să fii vesel. Nu contează. Vrei, nu vrei, tu trebuie să plîngi, că te vede o ţară întreagă şi zice pe urmă că eşti atît de nesigur pe tine încît ţi-e teamă să lăcrimezi în public.
6 martie – Ieri a murit Ivan, colegul meu de celulă. S-a stins de moarte naturală, în timp ce gardienii îl băteau atîrnat cu capul în jos, într-un beci plin de şobolani. Mi-am zis: „Păcat… Ia uite, s-a mai dus unul să voteze cu Putin la viitoarele alegeri“.