Despre concertul lui Waters la București
s-a scris deja mult. Prea mult. De la contestarea valorii acestui demers artistic la adularea sa în zone vecine cu fanatismul religios. Adevărul este că am văzut cam toate concertele The Wall înregistrate, începând cu varianta de început din 1980 de la Londra și până la upgrade-urile din 2009-2013, însă nimic nu s-a putut compara cu experiența live. Mie, cel puțin, mi-au dat lacrimile.
Normal, ați spune, dacă este să ne gândim la atmosfera creată de sunetul Hi-Fi, de amploarea scenei, de efectele vizuale, de puternicul mesaj antisistem care îți dă drumul la adrenalină, indiferent că ești adolescent ori pensionar. Bașca cei peste 50.000 de spectatori care au demonstrat că se poate și mai pe la marginea hărții, în plin Bărăgan.
Efectul cel mai interesant, voit sau întâmplător,
mi s-a părut totuși proiectarea uriașei umbre a lui Waters pe Parlamentul României, acolo unde se îngrămădeau moca la balcoane senatori, deputați, șoferi, secretare, șmecheri. Oare ar fi fost posibil să vină Pink Floyd cu acest spectacol acum 30 de ani, în România lui Ceaușescu, când încă nu se uscase bine gletul în Casa Poporului? Ei bine, de ce nu? Mesajul antifascist și pacifist al acestui spectacol, ușor adaptat la realitatea Cenaclului “Flacăra”, cu Păunescu recitând între Vera și Bring the boys back home, zic eu că ar fi trecut de cenzură, cu condiția să se renunțe la simbolul secerei și ciocanului. În rest, simbolurile Mercedes, Shell, dolarul, steaua lui David și capitalismul incriminat cu caractere gen Coca-Cola erau beton. Spectacolul grandios ar fi culminat cu dărâmarea zidului și – nu uitați – România era în plină demolare de ziduri de case și biserici în București și în toată țara.
Chestie care ar fi dat fiori de plăcere Ceaușeștilor,
pe care eu i-aș fi văzut urmărind spectacolul tot de acolo, de la balcon, alături de întregul aparat de partid și de stat, plus 70.000 de oameni ai muncii în piață – fierari, betoniști, sudori, zugravi, buldozeriști, maiștri constructori, oameni care înțelegeau foarte bine treaba cu zidul. Dar n-a fost să fie, așa că Waters s-a nimerit aici în drum spre Sofia, cu 30 de ani mai târziu, pentru a se întâlni cu Zgonea, cel cu barosul. Că treaba s-a lăsat cu urmări, asta e clar. Dovadă este invocarea lui Waters pe blog-urile și postările de Facebook ale tinerilor care au fost la mitingul de protest împotriva legii date de Guvern pentru începerea exploatării la Roșia Montană. Politicieni imorali, multinaționale, tot tacâmul, adică treabă cu jandarmii care apără sistemul corupt. Pentru că Pink Floyd, orice s-ar spune, este universal și mereu actual.
