Mult zgomot pentru o prea scurtă putere

Și abia plecă bătrînul, ce mai freamăt, ce mai zbucium… Cam la asta s-ar reduce, pe înţelesul naivilor, pregătirile interne pentru preluarea puterii în Uniunea Scriitorilor. Dar ce zgomot se aude? Bîzîit ca de albine? Toţi se uită cu mirare și nu știu de unde vine…

Nu vă mai uitaţi în zare (n-am găsit altă rimă la mirare), că lucrurile sînt nu doar simple, dar și greu de înţeles. Circulă prin breaslă un proiect de statut, că ăla vechi, după cum susţineau niște nebuni, acum aproape zece ani, s-a dovedit unul falimentar. Și s-a lăsat cu procese grele, cu excluderi, cu denunţuri în presa de partid (scuze, literară) și cu plîngeri penale la Poliţie. Ei bine, tineretul avîntat din vîrful dealului scriitoricesc s-a gîndit că trebuie să rupă pisica și să se întoarcă la niște principii mai democratice. Așa că a compus un proiect și l-a trimis în teritoriu, să fie urmărit cu atenţie și îngrijorare. Întîmplarea face că un exemplar a poposit și la mine. L-am deschis și… Și citez: „Uniunea Scriitorilor din România, numită în continuare USR, este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români, înfiinţată în anul 1908. USR, declarată persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949, este o organizaţie profesională de creatori literari…“. M-am frecat la ochi. Mi-am sunat un prieten. Mi-am sunat mulţi prieteni și i-am întrebat: „Oare nu ar trebui să dăm instanţelor de judecată acest document, cu care să se anuleze toate sentinţele defavorabile date pînă în acest moment?“. Și iată de ce. În toate, absolut toate procesele care au durat aproape zece ani, Uniunea a susţinut în instanţă că se revendică de la decretul de mai sus. Și ce n-ar fi în ordine? o să întrebaţi. Ce are una cu alta? Păi, dacă vă iau niţel pe ocolite, trebuie să știţi că aici e o contradicţie în termeni, prin care albul
devine negru, iar căcatul, bici. De ce? Păi, e ca și cum ai pune la un loc victima și călăul.

Decretul cu pricina desfiinţa Societatea (și, cu ocazia asta, excludea zeci de scriitori cu origini nesănătoase și cu artă decadentă) și înfiinţa o Uniune condusă direct de stat, unică, fără vreo concurenţă. Uniunea formată în ’49 fura averea scriitorilor și o dădea, cu mărinimie, unor nimurici ca A. Toma & Co. E clar că e imposibil să fii violatul violator. Or, noi tocmai asta am contestat în Justiţie. Imposibilitatea ca o orga nizaţie din democraţie să aibă ca bază de înfiinţare un act samavolnic. De altfel, încă din ’90, actul cu pricina devenise caduc. Carevasăzică junii turci (scuzaţi, armeni) din Uniune au ajuns, cumva, la concluzia noastră, că USR trebuie să se supună noii legislaţii și să-și aducă actele și statutul la zi, în conformitate cu toate celelalte bresle. La ce atîta zarvă? De ce atîţia ani și bani pierduţi? Păi, poate pentru că nu erau banii proprii, ci
banii ușori din buzunarul statului.

Dar să părăsim bătălia juridică și să trecem la fapte. Printre obiectivele noului statut ar fi, citez: „înfiinţarea și administrarea de case de creaţie, cantine-restaurant, hoteluri etc., care pot desfășura activităţi comerciale în beneficiul USR“. Zău dacă nu-mi dau lacrimile. Sub fosta conducere, USR a pierdut tot ce avea. Nu a avut, vreme de 18 ani, nici o activitate comercială, a pierdut Casa Monteoru, nu a revendicat nici una din vechile proprietăţi și, culmea, nu și-a bătut capul să vadă ce dividende are de la o participaţie hotelieră pe Căderea Bastiliei. Dar uimirea nu se oprește aici. Pentru că proiectele statutului sînt grandioase, în sens ficţional, desigur: „stimularea financiară a membrilor USR și a tinerilor scriitori, nemembri ai USR, prin burse, organizarea și finanţarea unor simpozioane, călătorii de documentare și altele asemenea“. E cu atît mai frumos cu cît, în aceiași 18 ani, Uniunea a acordat una, maximum două burse. Muzeul Literaturii din Iași (sub conducerea lui Dan Lungu, nomina odiosa, dacă e să ne luăm după ce porcării au debitat despre el revistele Uniunii) a acordat anual multe burse de creaţie. Librăria „La Două Bufniţe“ a pus la dispoziţia multor scriitori români și străini rezidenţe. Cărtureștii organizează de cîţiva ani concursuri de proiecte literare. Deunăzi, revista Familia a pus și ea la bătaie burse și rezidenţe. Uniunea, cu milioane de la stat, nu. I-o fi fost tîrșă. Dar hai să nu-i călcăm pe bătături.

În fine, am ajuns, cu sufletul palpitînd, la organele de conducere. Ei bine, acolo e ca în bancul cu împiedicarea (dacă nu mă prinde, zice că-s proastă, dacă mă prinde, mă face curvă). Citez: „Art. 19. Adunarea Generală a USR, numită în continuare AG, reprezintă organul suprem de conducere al USR. AG se convoacă în sesiune ordinară o dată la 5 ani, la solicitarea Președintelui“. Ei, aici avem o mare problemă. Între timp, cam prin anul 2000, deci ieri, la o azvîrlitură de băţ, s-a dat o Ordonanţă. Celebra 26, cu privire la asociaţii și fundaţii. Paragraful din statut contravine grav (aș zice pînă la desfiinţare) legii. Pentru că legea zice clar: ca să exiști, trebuie să fii înscris în Registrul Asociaţiilor și Fundaţiilor (ceea ce USR nu a făcut – încă). Dar chiar dacă te înscrii, după 18 ani de absenţă, trebuie musai să ţii Adunare Generală anual. Nu merge ca la Cucuieţii din deal-vale. E musai și trebă. Și ne întoarcem la începutul articolului. Ca să existe, USR poate să se reclame de la Adam & Eva, dar e obligatoriu să se constituie conform ordonanţei. Altfel, dispare și ca „persoană juridică de utilitate publică“. Ei, și dacă dispare, fug și banii. Unde fug? Poate în copacul care face bani. Și atunci să vezi chiră ială, ce pumni, palme și Caragiale: „atunci agrisorul smucind voit fugi și directoru prima furie lovindul piciorul spate gios“.