Violeta duce găleata la gunoi… Și acolo cotrobăie disperată prin jeg, slin, zoaie și mizerie după încă un pet, că așa se face averea din reciclare. Gunoiul răscolit își împrăștie asupra cartierului duhoarea de bunăstare. În asemenea condiții, nici n-ai cum să nu te gîndești plin de recunoștință la cei care ne-au adus Sistemul Garanție/Returnare și la tot neamul lor. Și să le dorești și lor spor în a răscoli prin bube și mucegaiuri, acum și pururea și-n veceurile veceurilor!
În teorie, ecologia e ceva verde și frumos. În practică, ea a fost tradusă de partidul și statul nostru în 1) hai să facem chestiile mai scumpe pentru utilizatorul final și 2) hai să-l facem pe utilizatorul final să se simtă vinovat pentru asta. Dacă vă ajută cu ceva, fiți măcar mîndri că faceți parte din trend-ul global despre cum, deși 50% din poluarea cu plastic e opera a 56 de companii, trebuie să ne focusăm cu toții pe efortul individual de colectare și reciclare a fraierului, pardon, a consumatorului final, pentru că doar noi putem face diferența! Companiile sînt ocupate să facă profit, să nu le deranjăm, vreți să se strice economia? Stați voi liniștiți, vor plăti și ele! Bani de țigări netimbrate, cît costă să sponsorizezi un workshop unde influențării să se prostitueze moral pe tema „uite cît ne pasă de mediu“. După ce te uiți la așa ceva îți vine să le dai săru’ mîna curvelor de pe centura Găeștiului. Măcar alea au standarde profesionale
Să ne aducem aminte de „Nu fi pungaș“, o campanie cretină din 2008 care găsise dușmanul de clasă: omul rău cu suflet rău care lua prea mult pungi gratuite de la hypermarket. O țară întreagă folosea saci de gunoi, cumpăra baxuri ambalate în plastic, bălea la pițipoance plasticate și, la o analiză atentă, observa că scotea plastic și pe fund, dar nu, trebuie să oprim risipa. Să plătim deci pentru pungile alea de unică folosință. Să fie biodegradabile. Și inițial au fost atît de biodegradabile că erau cancerigene. Adică nu, materialele din ele erau cancerigene. Pungile garantat erau OK.
Dar, vorba lui Salvatore din Numele trandafirului, asta a fost atunci, acum e altceva. Nu, nu japcă. Nici măgărie. Nici schemă nesimțită. E pentru natură, da? Nu, nu natura statului de-a mai face o sinecură pentru speciali, altă natură.
Teoria conspirației: dacă statul și companiile mureau atît de grav de grija mediului, ar fi pus problema de mult să facă recipientele dintr-un material mult mai prietenos. Dar cercetarea costă bani și publicul n-ar înțelege că tot el trebuie să plătească și pentru asta. Statul și-a făcut milă de public și l-a scutit de încă o dijmă pe lîngă cinzeciuiala per pet, impunîndu-i doar robota de-a căra sacii la magazin. Asta dacă magazinul primește, pentru că uneori să întîmplă să nu. Lucru extrem de nasol, pentru că amintește tuturor ce mișto era să-ți faci cumpărăturile fără să treci pe lîngă boschetari cu miros customizat care tocmai au jefuit trei pubele și le-au scîrbit cu jegul lor. Deși, e lucru dovedit, un flux constant de inși dușmani de moarte ai igienei într-un magazin cu spații înguste e perfect eco și face minuni pentru sănătate. Faci anticorpi.
Prin urmare, fiți fericiți, frați români, partidul și statul nostru luptă pentru pacea eco mondială. Sigur, orașele vor continua să pută a cauciucuri arse pe cîmp, gunoiul va continua să răsfețe mirosul și privirea pe locurile virane, gherțoii vor continua să nu strîngă după cîinii lor, factura la curent va continua să vă coloreze în energie verde, iar politica va continua să recicleze toți expirații, dar stați liniștiți la locurile voastre, ecologia a învins! Da’ încă nu e clar pe cine.