Academia Cațavencu, ediția print, a murit în detenție la România liberă, păzită și abuzată de niște imitatori proști. Acum șase ani, revista a fost răpită de clanul Adamescu într-o ambuscadă organizată de regimul Băsescu. Fapta s-a petrecut în public, în aplauzele presei prezidențiale și pe fondul unei muțenii absolute a Opoziției.
Academia Cațavencu a trăit în casa ororilor de la România liberă, așa cum a trăit copila din Sankt Polten în pivnița criminalului Josef Fritzl. A încăput pe mîna unor tinichigii din subsolul presei care au umplut-o de vînătăi și de silă. Sînt sigur că a vrut să se sinucidă, biata de ea, din clipa în care a văzut pitecantropii intrînd în redacție, dar, din ordinul lui Adamescu, i s-au confiscat șireturile și umorul. Cînd și cînd, între orcii care publicau epigrame și-o torturau cu bancuri, cobora tînărul Alexander Adamescu, pe care-l vedeți azi lăcrimînd de la Londra pe mormîntul averii tatălui său. A luat și el parte la viol, s-a bucurat și el de țipetele sechestratei pînă cînd alte infracțiuni l-au obligat să părăsescă țara.
Douăzeci de ani de istorie și de talent s-au dus pe apa sîmbetei, dar, pînă la urmă, Dumnezeu și-a regăsit simțul umorului. Înainte să moară captiva, a decedat călăul.
Adamescu Senior a plecat dintre milioanele sale, ucis de lăcomie, de boli, de trădarea protectorilor politici și de birocrația criminală a penitenciarului românesc. L-a precedat avocatul său, George Claudiu Dumitru, care s-a sinucis la metrou după ce a aflat că se găsește în dosarul mitei pentru judecător. Cu doi ani înainte, George a reprezentat familia Adamescu la licitația de smulgere a mărcii Cațavencu.
Toată lumea speră ca numărul morților să nu mai crească, iar cei care au fost făptuitori și complici în răpire, sechestru, tortură și deces să iasă din bătaia umorului divin.
La urma urmei, și pedepsele date de muritori sînt acceptabile. Blejnar, fostul șef al fiscului, cel care a pus la cale mascarada falimentului, se luptă azi cu arestul și cu anii de pușcărie ce vin, iar Băsescu, comanditarul faptei, are un frate, un ginere și un nepot pe drumul justiției lumești.
Să tragem acum, la moartea Academiei Cațavencu, o învățătură neagră: Cînd pui la cale o înmormîntare, ai grijă cîte gropi sapi.
Pe cand si capo di tutti capi, cel despre care spuneati genial, ” ca a calcat in picioare o tara si-o nevasta”?!
Foarte bun articolul!
Lui Adamescu lr. i se potriveste zicala”ce naste din pisica soareci prinde”, asadar vedeti cate tampenii face, demascari, concedieri…etc.
Pacat de brandul AC, ati plecat 100 de voinici si ati ramas dispersati cam 10 pitici!
Ce autentica si ce umor avea aceasta publicatie inainte de anii 2000, era cam singura publicatie de opozitie facuta de tineri jurnalisti, scriitori…..
Cu riscul sa va suparati…daca brandul ar fi valorat cateva milioane bune de euro nu ar fi fost cumparata asa ca la piata. Din ce imi amintesc eu, cititor al AC din clasa a zecea adica 1991, calitatea textelor voastre a inceput sa scada din momentul in care si in refactia voastra au inceput partizanatele. Mai exact eu am incetat sa va mai citesc de prin 2009 de cand ati reusit sa va „blend in” peisajul presei de atunci. Cred ca daca ati fi tinut cu tot dinadinsul sa mergeti doar pe calea voastra nimeni nu ar fi reusit sa va inchida vreodata pt ca nici o publicatie care are 300,000 de cititori pe saptamana nu poate intra in faliment. Traditia este una din cele mai importante trasaturi ale unui brand.
Păcat, mare păcat, dar important e că voi mergeți înainte chiar daca și acum v-ar închide unii, va înjură postacii sau trebuie să rezistați in condițiile transformărilor din media.
still i hunger, still i thirst
RIP! Ma gandesc cu disperare la ziua cand la chioscul de ziare voi gasi doar neinspiratele ( ca sa nu le spun altfel) Click si Libertatea cu revistele lor aferente care zburda vesele intre nenumarate reviste de integrame si vreo doua alte reviste serioase care au reusit sa supravietuiasca! Oare ce se intampla cu presa print romaneasca?