Căderea de frunză, burtă de pastramă şi beţie de must fac omul om toamna. Cine n-a fost lovit în aripă de cele trei nu ştie ce-i viaţa. Aşa am umblat năuc, beat dulce, după pastramă şi must. De la Săptămîna Ceptura la crîşmele de cartier. Ca să mă învinuiesc mai bine, să-mi fiarbă mustu’ în mine. Şi o chestiune nasoală rău: mustul de anu’ ăsta fu dulce-nectar, fu de domnişoare bătrîne fără geană de bunătate.
1) Lanţul „La Mama“. A făcut fast-food cu bucate tradiţionale. Pastrama fuzionează cu pastrama. Se ung între ele. Ori e trădat mustul şi n-am simţit, ori s-au scos colţii pastramei şi ne supărăm rău.
2) Săptămîna Ceptura. Lîngă Ploieşti. Popor. Ţărani. Transpiraţii. Rîgîieli. Nespălaţi pe mîini. Avantajul tîrgurilor: aveai de unde alege. Şi acru de babă şi dulce de domnişoară. Şi putoare de pastramă cu mucegai şi pastramă cu sînge neafumat pe ea. Aşa e la adunătură. Umbli bezmetic după vreo veşnicie în fundul curţii să te ştergi cu frunza la cele sărate.
3) „Restaurant Nicoreşti“. Cuminte pastrama, diabet mustul. Diabetu’, diabetu’ cheamă procletu’. Turbează fierea, păcăleşte maţu’. Dihania lui Preabinele. Javra lui Preadetotul.