Caţavencii

Muzeul „Antipa“, luat cu asalt de fanii creaţionismului. Fakebook

Bucureştenii care vizitează Muzeul „Antipa“ pot admira acum şi exponate care susţin ipoteza creaţionistă. Odată cu renovarea muzeului de istorie naturală, acesta s-a îmbogăţit cu o valoroasă colecţie de schelete de sfinţi, care fac deja deliciul celor mai tineri vizitatori. Noutăţile nu se opresc însă aici. Una dintre încăperile muzeului are toţi pereţii acoperiţi de icoane care ilustrează, cu o precizie ştiinţifică, atmostfera din primele zile ale creaţiei.

„Ni s-a părut un gest de onestitate intelectuală să ilustrăm ambele ipoteze“, declară Dumitru Murariu, directorul instituţiei. „Foarte mulţi români cred în continuare în creaţionism. De ce să nu ţinem cont şi de părerea lor? E adevărat, ne-a costat foarte mult, dar a meritat. Instituţia noastră deţine a­cum cea mai mare colecţie de planşe cu profeţi din estul Europei.“  

Încă de la intrare, Muzeul „Antipa“ îşi întâmpină vizitatorii cu o dioramă impresionantă, inspirată de Vechiul Testament. „Aici, în dreapta, îi puteţi vedea pe Avraam şi pe Isaac în habitatul lor natural, alături de un exemplar de capra aegargus, pe care se pregătesc să-l sacrifice“, ne explică, foarte riguros, domnul Ionescu, ghidul instituţiei. Bărbaţii biblici poartă pe ei cearşafuri colorate şi ţin în mână toiege care îi fac să pară extrem de sfinţi. Ghidul ne aminteşte că ambii fac parte din specia homo sapiens sapiens, care a apărut pe Terra în jurul zilei a şasea. 

La redeschiderea muzeului a fost prezent şi un sobor de preoţi, care a sfinţit exponatele. Din păcate, însă, de la inaugurare n-au lipsit incidentele neplăcute. În timp ce slujitorii Domnului dădeau cu aghiazmă, zeci de pre­şcolari curioşi s-au adunat în jurul lor şi au încercat să-i atingă, mirându-se că par atât de reali şi de vii. 

Exit mobile version