L-am văzut duminică pe Mircea Badea plimbându-se preocupat printre jurnaliștii care au venit la conferința de presă a lui Voiculescu. E de ajuns să te uiți pe programul de zilele astea al cinematografelor ca să-ți dai seama în ce film se închipuie acum. Probabil ceva cu Hugh Jackman, deci X-Men, deși, la cum a făcut în ultimele emisiuni, nu exclud nici Dawn of the Planet of the Apes. Mă rog, e clar că omul se vedea din afară și i se părea că ia parte la filmul de acțiune pentru care s-a tot antrenat în ultimii ani, trăgând la sală și uitându-se la seria cu James Bond.
Ce nu știe Badea e că joacă de fapt într-o comedie nu prea inteligentă, plină de gaguri fizice și gafe evidente, în care șeful lui e tipul ăla stângaci care calcă pe greblă și se lovește singur cu bățul peste ochi. Nu contează la ce înregistrări cu Dan Voiculescu te uiți, buna dispoziție e garantată. Poate să fie fragmentul ăla din Kapitalism – rețeta noastră secretă, în care vorbește engleză ca un tractorist prins la furat cartofi. Sau un interviu relativ recent, în care spune fără convingere, lingându-se pe buze ca un prădător sexual, că își va face dușman orice președinte care nu le vrea binele românilor. Sau, de ce nu, chiar conferința de duminică, în care insista ca jurnaliștii să-i pună întrebări pe teme politice. De parcă pentru asta veniseră oamenii ăia acolo. E greu de înțeles de ce s-a pus singur Dan Voiculescu într-o situație atât de penibilă, devenind extrem de nesuferit și în ochii ultimilor câțiva oameni care nu-l antipatizau. Putea la fel de bine să stea acasă și să se lingă pe buze în intimitatea propriului cămin.
La fel de amuzantă e insistența cu care Dan Voiculescu îi declară război lui Băsescu. Te-ai aștepta ca până la vârsta de 68 de ani să fi aflat despre el însuși că nu-i genul de om care să-i facă rău imaginii cuiva plasându-se pe o poziție adversă. Pe Băsescu îl poate ruina mai eficient altfel: lăudându-l, vorbindu-l mereu de bine, urcând alături de el pe scenă la mitinguri electorale, afirmându-și toată susținerea pentru proiectele lui politice. Era de ajuns să se îmbrace în alb în vara lui 2012 și să-i îndemne pe oameni să stea acasă pentru a nu legitima lovitura de stat. Dacă proceda așa, acum Băsescu era de mult demis, iar multă lume nu și-ar fi amintit cu precizie dacă a fost la Cotroceni înainte sau după Emil Constantinescu.
I se face o mare nedreptate lui Voiculescu prin imaginea asta de oligarh temut, care distruge cariere politice prin televiziunile pe care le deține. El e mai mult un personaj comic și, pentru a nu mai induce lumea în eroare, ar trebui să umble pe stradă cu o pălărie colorată de clovn pe cap și cu o bilă roșie prinsă în vârful nasului. Vor rămâne în istoria comediei românești cuvintele cu care răspunde, într-o engleză nefiresc de combativă, la întrebarea unui jurnalist străin, imediat după ‘89: ”I don’t know. Is it a secret? If it’s a secret I don’t tell you!” Un om ca ăsta nu poate să-i facă rău niciunei muște. Pentru că musca i-ar sesiza imediat intențiile transparente și ar ști să se ferească. În plus, dacă Voiculescu le-ar declara în repetate rânduri război muștelor, sunt sigur că lumea ar privi cu mai multă îngăduință insectele astea dăunătoare și, cine știe, cu timpul, le-ar accepta ca pe un rău necesar.