Caţavencii

N-a uitat de unde a plecat: Cioloș își face și acum cumpărăturile de la un magazin alimentar din Zalăul anilor ‘80

În timp ce îmbuibații din Parlament își iau de mâncare de la Carrefour și Mega Image, Dacian Cioloș dă dovadă de o modestie rară. Premierul tehnocrat ține să le arate detractorilor săi că n-a uitat de unde a plecat și continuă să-și facă cumpărăturile de la un magazin alimentar din Zalăul anilor ’80, stând la cozi interminabile pentru niște oase de pui refuzate la export. ”Bine, să nu credeți acum că merg în fiecare zi la alimentara aia comunistă. Mă duc și eu doar atunci când aud că au băgat marfă. N-are rost să plec de la birou doar ca să văd niște rafturi goale”, a precizat Dacian Cioloș, în timp ce bălăngănea plictisit o traistă de cârpă cu sticle goale, pe care voia să le umple cu lapte.

Multă lume nu știa de acest obicei al premierului. Întâmplarea a făcut însă ca un bărbat din Zalău, ulterior fugărit de Miliție, să-l fotografieze la coadă și să posteze imaginile pe Facebook.

”Îmi pare rău că pozele cu mine la coadă au devenit publice. Îmi fac cumpărăturile de la un magazin alimentar prost aprovizionat din Zalăul anilor ’80 de când aveam 11 ani, dar până acum n-a venit nimeni să mă fotografieze. Vă asigur că nu e vorba de populism. Mi se pare de bun-simț ca un premier tehnocrat să rămână în banca lui și să nu profite de căderea comunismului și de belșugul alimentar apărut între timp. Cu ce sunt eu mai bun decât acei oameni din anii ’80 care stăteau la cozi? Cum se simt ei când călătoresc în viitor și-i văd pe politicienii de acum îmbuibându-se cu brânză topită și cu ciocolată Snickers? E timpul să punem capăt nedreptății”, a încheiat Cioloș, în timp ce se grăbea să ajungă acasă până să se ia lumina în tot cartierul.

Exit mobile version