Jurnalul lui Anders Breivik
15 aprilie – Nu-mi pare rău că am omorât 77 de oameni. Lumea trebuie să înţeleagă că era o chestiune de care pe care: ori eu, ori ăia 77 de indivizi. Mai bine să plângă mamele lor decât să plângă mama mea, care, apropo, nu mai vrea să audă de mine şi spune că regretă ziua în care m-a adus pe lume. Dragă jurnalule, te asigur că orice om nebun ar fi făcut la fel în locul meu.
16 aprilie – Când am intrat în sala de judecată, am efectuat salutul nazist, că aşa-i frumos, să saluţi lumea. Nu trăim în junglă, trăim în societate. Oricum, dragă jurnalule, cine crezi că mi-a răspuns? Doar judecătorul, câţiva juraţi, ziariştii acreditaţi la proces şi unul sau doi procurori. Rudele victimelor abia mi-au aruncat un „Heil“ în scârbă, de mi s-a făcut şi jenă de cum mă tratau.
17 aprilie – Chiar înainte de Paşte, am chemat la mine în celulă un preot, să mă spovedesc. „Părinte“, i-am zis, „mă apasă o mare povară, am păcătuit la modul grav.“ „Te ascult, fiule.“ „Părinte, dar rămâne între noi. Nu mai spui la nimeni. Dacă mai află cineva, vin după tine şi te tai, să moară mama.“ „Fiule, e vorba de taina spovedaniei, normal că o să păstrez secretul.“ „Bineee. Părinte, am ucis. Am omorât 77 de oameni. Ştiu că nu arăt a criminal, dar eu am comis fapta. Şi fii atent, ai zis că nu spui la nimeni, orice-ar fi.“ Preotul a plecat tulburat de la mine din celulă, privindu-mă cu milă, ca pe un suferind, dar ce crezi, dragă jurnalule, că mă întreabă azi judecătorul la proces: „Anders Breivik, recunoşti că ai ucis 77 de oameni?“. Dragă jurnalule, ţine-mă, că sar la el cu cuţitul!
Jurnalul lui Gheorghe Vlădan, criminalul de la salonul de coafură
15 aprilie – Sunt un tip gelos şi toată lumea din penitenciar ştie asta, ceea ce e un lucru bun. Prietena mea, Marius, evită să intre în vorbă cu alţi deţinuţi. O singură dată l-am prins vorbind cu alt băiat, dar mi-a explicat că e avocatul lui. Oricum, mi-am pierdut complet cumpătul şi am strigat la el, în timp ce ieşea pe poarta penitenciarului: „Ai grijă, fraiere, că ştiu unde te tunzi!“.
16 aprilie – A început procesul criminalului norvegian Anders Breivik, care a omorât 77 de oameni. Povestea lui seamănă puţin cu a mea, numai că la o scară mai mare. Şi el simţea că societatea norvegiană îl înşală cu altcineva, mai exact cu imigranţii arabi, şi a pus mâna pe armă. „Păi, fă, stricato“, i-a zis el societăţii norvegiene înainte să tragă, „nu poţi să trăieşti şi cu mine, şi cu ei. Ce faci, plec şi eu puţin de-acasă, cu sorcova, şi aflu de la alţii că te-ai încurcat cu câteva mii se arabi, pe care-i mai şi întreţii din banii mei? Nu ţi-ar fi ruşine!“
17 aprilie – Mi se pare chiar nasol că presa românească scrie tot despre Breivik, ignorându-mă complet. De ce continuă să se gândească la el? Oare este Breivik un criminal mai bun, mai bărbat? Ah, nu mai suport frământările astea! Nu m-ar mira să aflu că ziariştii români se gândeau tot la Breivik acum câteva săptămâni, când scriau despre mine.