Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Naivitatea Seniorului

Zoom Naivitatea Seniorului

Poate am devenit noi prea cinici, poate ne-a înrăit lumea asta de trei lei, poate nu mai suntem capabili să apreciem un om cu adevărat nobil. Sau, poate, n-ar fi trebuit să citim acum ceea ce a scris Corneliu Coposu în iulie 1994, în noaptea despre care credea că e ultima.

Săptămâna trecută, într-un soi de ceremonie fără rost, a fost făcut public testamentul lui Corneliu Coposu. Scris în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994, cu un an și jumătate înainte de moarte, într-un spital din Germania, în așteptarea unei operații căruia Seniorul se aștepta să nu-i supraviețuiască. Până la urmă, nu operațiile din spitalele nemțești l-au dovedit, ci infecțiile din spitalele românești.

Atunci când a murit Corneliu Coposu, pe 11 noiembrie 1995, emoția publică a fost atât de mare, încât se spune, adesea, că moartea sa a fost cea care a favorizat câștigarea alegerilor de către CDR și Emil Constantinescu. La înmormântarea lui Corneliu Coposu s-au strâns în Piața Palatului și în zonele apropiate 500.000 de oameni. Mai mulți ca la orice miting al Opoziției de atunci și aproape jumătate din câți ieșiseră în stradă în 1992 ca să-l vadă pe Regele Mihai.

Probabil că atunci a înțeles și Iliescu faptul că, în ciuda agresivei demonizări a membrilor partidelor istorice, românii aveau sistemul lor propriu de valori, iar în sufletele lor exista un mare gol pe care un om precum Corneliu Coposu sau unul precum Mihai I l-au umplut cu ușurință. Victimele comuniștilor, apreciate sincer de mai mulți oameni chiar decât reușeau comuniștii să scoată în stradă cu arcanul. Atunci și acum.

Nu știu dacă este adevărat că testamentul a fost descoperit de-abia acum, după 23 de ani de la momentul scrierii sale. Deși nu ar fi deranjat pe nimeni dintre apropiații săi din acea vreme, nu ar fi oprit ascensiunea niciunuia. Dimpotrivă. Dacă, însă, i-ar fi fost respectată dorința de a fi înmormântat “fără pompă, fără cuvântări”, impactul emoțional al dispariției sale ar fi fost ca și inexistent. Nu bănui pe nimeni de atâta cinism încât să fi ținut ascuns documentul doar pentru a ocoli această ultimă dorință.

Și, totuși, dezgroparea acum a testamentului este, pentru cineva care s-a uitat cu ochi plini de speranță la Senior, un act care vine prea târziu și, în același timp, mult prea devreme.

Mult prea devreme, pentru că e devreme pentru a privi acest testament strict ca pe un document istoric, pe care să ne putem permite să-l tratăm fără patima anilor prin care am trecut (cei care am trecut). Mult prea târziu, pentru că semnificația sa în 1994-19995 era una, iar astăzi nu pare decât o relicvă prăfuită venind de la un om care n-a putut să vadă dincolo de aparențele celor pe care ni i-a lăsat moștenire.

Așa cum ne apare el azi din propriul său testament, Corneliu Coposu nu mai este miticul conducător al Opoziției, învăluit în aura sfințeniei, ci un om pe care-l preocupă mai mult ca orice soarta partidului.

Azvârlit în închisori de tânăr, chinuit de comuniști și rupt de lume, Corneliu Coposu a pierdut, fără voia lui, o mare parte din transfromarea poporului pe care l-a iubit. Cu toate deceniile trecute peste el, cu toate greutățile pe care le-a îndurat, Seniorul a păstrat până în ultima clipă mult prea mult dintr-o naivitate interbelică înduioșătoare, dar ineficientă. Era dreptul său să spere că PNȚCD va fi cel mai important partid din România și că doar monarhia ne poate salva, dar noi știm, azi, că ambele viziuni erau irealizabile și, din păcate, naive.

Atunci când se refugiază în lumea principiilor, a crezurilor sale și a moralei, seniorul este înălțător, notabil, demn de urmat. Atunci când spune că “era comunistă, impusă țării noastre după al doilea război mondial, a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu știu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o”, Corneliu Coposu e profetic.

Atunci când, însă, se întoarce la viața partidului, se transformă într-un om de partid, interbelic, pe care șmecherașii simpatici – mai mult sau mai puțin – din jurul său îl duc de nas.

Corneliu Coposu a fost închis mai bine de 18 ani pentru astăzi inimaginabila vină de a fi făcut parte dintr-un partid politic. A fost constant urmărit până în 1989, Securitatea strângând 38 de dosare (17-18.000 de file) despre el. Și a rămas fidel, în toată acea perioadă, crezurilor sale și, în mod surprinzător, partidului. N-a văzut în partid o adunătură eterogenă expusă tuturor mizeriilor umane, ci l-a idealizat, transformându-l într-un scop în viață. Când viața ta este furată din cauza unui partid, vrei să crezi că a meritat și că nu ți-ai pierdut viața aiurea. E de înțeles.

Dar nu e mai puțin trist. Cei în care Seniorul a avut încredere, citindu-i testamentul, ar trebui să-și pună capăt zilelor. Când vezi că omul acela și-a petrecut ceea ce credea că sunt ultimele sale ore de viață gândindu-se la o organizație cum altfel decât imperfectă și făcând planuri pentru ea, plin de speranță, nu poți decât să începi să-i disprețuiești pe toți cei care s-au grăbit să îngroape PNȚCD sub mormane de cedări, corupție, arivism și arghirofilie.

Citind, azi, testamentul lui Conreliu Coposu, nu poți fi decât copleșit de amărăciune. Chinuit, torturat și împins deseori spre dispariție de către dușmanii săi, timp de aproape jumătate de secol, Corneliu Coposu a rezistat, pentru ca spiritu-i devotat să-i fie ucis după dobândirea libertății, mereu și mereu de către cei cărora le-a încredințat cu naivitate încrederea și speranțele sale de om corect și principial.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Salut,
    Man, merci pentru adecerea aminte…ce vremuri…ce OAMENI evoci…
    Dun pacate, putini isi mai amintesc azi de ei…prefera sa evoce limbricii prezentului…

    Multam

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Piața Victoriei teleormănenilor asupra românilor de pretutindeni

    14 august 2018

    După ce  a adus drept jertfă o fecioară neprihănită cu chistolul la jartieră, aruncînd-o dincolo de gardurile de protecție ale Guvernului în ghearele balaurului cu mai multe capete, Jandarmeria Română, […]

  • Muieutică și adevăr

    14 august 2018

    Pietroaiele care au zburat vineri seară spre jandarmi s-au întrupat dintr-un cuvînt. Așa a profețit domnul Liiceanu și așa s-a întîmplat. Revoluția a urmat, ascultătoare, drumul indicat de cele patru […]

  • Jandarmurdăria

    14 august 2018

    Concluzii după ridicarea norului de fum și gaze lacrimogene: 1) Jandarmeria nu poate fi judecată cu aceeași măsură cu care îi judecăm pe cei care au participat la protest. Nu […]

  • Scopul scuză mijloacele de tracțiune ale partidelor

    7 august 2018

    Săptămîna trecută, Klaus Iohannis și-a lăst bicicleta la poartă și a intrat călare pe Dragnea în Ierusalimul liberal, în aplauzele zarafilor. Oricît de deșelat ar arăta Dragnea și oricîte măgării […]

  • Procurorul Poporului

    7 august 2018

    Din adîncul temniței, cocoșat de o pedeapsă cît eternitatea, judecătorul Mircea Moldovan, numărător de voturi la alegerile prezidențiale din 2009, povestește frauda. Moldovan era atunci membru al BEC, vicepreședinte al […]