După ce a ajuns primărița Capitalei, Gabriela Firea și-a amenajat o poziție strategică în PSD. A adunat repede popularitate și putere, și-a clădit o rețea prietenoasă de presă și a jucat rolul femeii de succes într-un partid de stînga. Sondajele n-au întîrziat s-o urce în fruntea clasamentelor de încredere și, multă vreme, între 2016-2019, Firea mergea umăr la umăr cu Iohannis și mătura pe jos cu oricare dintre pesediști. Dragnea, care fierbea de neputință, a început să-i bage bețe în roate la Primărie, chiar dacă cele mai multe și le-a băgat ea însăși, cu acel delir de companii municipale la care lucra jumătate din Voluntari.
Cînd Firea a început să-l atace pe Dragnea, pesediștii au văzut ascuțimea limbii ei. Felul agresiv-țățesc în care vărsa zoi peste Daddy i-a făcut pe mulți colegi să-i ia frica. Iar capacitatea ei de a împroșca un adversar și rețeaua mediatică pe care o controla i-a adus la ușă parteneri care nu-l suportau pe Dragnea. Așa a luat naștere grupul schismatic Firea-Stănescu, care a dăinuit pînă vineri, cînd Gabriela s-a dat jos de pe Ministerul Familiei și a lăsat vacant postul de președinte al organizației PSD București.
Ca să poată fi înțeles curajul nebunesc al lui Ciolacu, trebuie amintit că, chiar și după ce a pierdut Primăria Capitalei în 2020, Firea a rămas temută în partid și susținută de Paul Stănescu. Ea și Florentin Pandele, cunoscut pentru cele șase mandate și două doctorate ale sale, toate la Primăria Voluntari, au reușit să proiecteze pe pereții PSD o umbră cu care nu-i bine să te pui. Așa se explică și toate capriciile pe care partidul i le-a satisfăcut: minister inventat pentru uzul propriu, birou la Palatul Victoria, candidatură subînțeleasă la Primăria Capitalei.
Firea încurca, astfel, planurile noii garnituri aduse de Ciolacu la butoane, dar nimeni nu îndrăznea să-i taie calea. Pînă cînd, din coincidență sau bună planificare, au apărut dezvăluirile despre azilurile din Ilfov. Această frescă tragică, de o inumanitate cruntă, a fost fundalul perfect pentru a o încadra pe temuta și inexpugnabila Firea. Pusă la pachet cu suferința bătrînilor, tăvălită prin valul de mizerie care iradia dinspre saloanele suferinței, Firea și-a pierdut capacitatea de a mușca și înspăimînta. Răgetul ei de altădată a devenit mieunat și, exact ca în filmul cu Tom și Jerry, cînd motanul măsoară lungimea lanțului, apoi îl pocnește pe buldog peste bot din zona sigură, Ciolacu și-a măsurat curajul. După ce a văzut că nu riscă nimic, fiindcă Firea și Pandele deveniseră ținte publice, s-a încumetat să treacă la acțiune. L-a dat întîi afară pe Budăi, adică a bătut șaua ca să priceapă iapa.
Firește că a pupat-o și a felicitat-o de ziua ei, că i-a jurat prietenie veșnică, dar după ce ușa s-a închis în urma ei a destupat cu chiote șampania. Oricît de greu ar fi să atribui virtuți unui pesedist, ce a făcut șovăielnicul Ciolacu rămîne un act de curaj. Firea și-a început coborîrea în pivnița politicii, iar Pandele așteaptă, probabil, un apel de la procurori. Tot ceea ce mai poate face acum familia creștină, pe lîngă dansul Jerusalema, e să încurce PSD-ul la Capitală, aliindu-se cu Piedone și cu Voiculescu într-o candidatură de șantaj.