Update: Articolul a fost scris luni, 25 mai. La acea oră existau avertismente mai vechi al OMS legate de un al doilea val al epidemiei de coronavirus. La câteva ore de la predare articolului, doi responsabili din cadrul OMS, Marie Neira și Mike Ryan au vorbit, în contexte diferite și în locuri diferite ale planetei, despre faptul că OMS consideră că nu va mai exista un al doilea val, ci maxim un „al doilea vârf”, dar că virusul nu va mai reveni în toamnă cu violența de la începutul anului.
Nu avem date suficiente în acest moment și, probabil, nici nu vom avea date concludente foarte multă vreme de acum înainte. Când le vom avea, când ni se va da acces la ele, va fi prea târziu pentru a mai putea schimba ceva, va fi prea târziu pentru a mai ridica semne de întrebare, pentru că multă lume deja va fi uitat ce s-a întâmplat în prima jumătate a lui 2020. Acestea sunt premisele esențiale de la care trebuie să plecăm, din păcate, în orice exercițiu de punere în discuție a întâmplării numite „pandemia SARS-CoV-2“.
Nici până astăzi
nu se știe cu precizie de 100% când a apărut primul caz, cine a fost pacientul 0, când a început răspândirea virusului în afara Chinei. Acceptăm, în lipsa altor date coerente, faptul că răspândirea virusului a început din China, din orașul Wuhan. Respingem aprioric teoria conspiraționistă că virusul ar fi fost produs în laborator. Așadar aceptăm să folosim drept informație certă că avem de-a face cu un virus apărut pe cale naturală care a suferit o mutație și s-a transferat de la animal la om. Dar, repet, încă nu știm exact de la ce animal la ce om, întâi și întâi.
Nu știm prea multe despre începuturile reale ale bolii pentru că presupunem că ea a pornit din China, iar China, profund nedemocratică fiind, ne ascunde informații esențiale. Nu știm dacă, de fapt, virusul nu ajunsese în Europa încă înainte de ianuarie-februarie 2020, pentru că nu știm cu adevărat când a început el, virusul, să se răspândească printre oameni.
Dar să pornim de la teoria
că virusul a ajuns în Europa mai devreme decât recunoașterea oficială. Legăturile comrciale dintre orașul Wuhan și restul lumii sunt îndeajuns de puternice încât un virus, fie el identificat sau neidentificat, să-și fi putut începe călătoria cu mult înainte ca OMS să înceapă să „studieze“ fenomenul. În Italia, de exemplu, lucrurile au luat-o razna de-abia după ce apăruseră testele pentru clasificarea gripei ca fiind provocată de SARS-CoV-2. Până atunci, chiar dacă au existat numeroși italieni care au călătorit în China și numeroși chinezi care au călătorit în Italia și, în general, în Europa, SARS-CoV-2 nu a creat panică pentru că existența sa era ignorată.
Din nefericire, până acum nimeni nu a făcut, la nivelul sistemelor medicale oficiale, un lucru absolut necesar: o cercetare epidemiologică exstinsă și la persoane care au acuzat simptome asociate azi cu COVID-19 încă din decembrie 2019 și au supraviețuit.
Tendința inițială
la nivel mondial a fost de a minimaliza periculozitatea virusului. Infecția cu SARS-CoV-2 a fost catalogată drept o gripă. În funcție de experiența sau de interesele fiecărui comunicator, afost ba o gripă mai slabă decât gripa sezonieră, ba o gripă periculoasă doar pentru anumite categorii de cetățeni, cu imunitate scăzută și multiple afecțiuni preexistente.
Fiind o gripă, chiar dacă înalt contagioasă, și infecția cu SRAS-CoV-2 ar fi urmat să fie tratată medical precum orice gripă: medicație prescrisă de doctorul de familie, tratament la domiciliu, internarea în spital doar a cazurilor grave. Annual, omenirea trece prin episoade de gripă care, deși produc forme grave și pot indisponibiliza un pacient pentru perioade îndelungate, nu duc la închiderea întregii planete.
Ei bine,
a existat nu un pacient zero, pe care nu-l cunoaștem cu exactitate, ci un moment zero al panicii care a cuprins planeta.
Să nu înțelegeți greșit: virusul există, este contagios, provoacă decese. Dar există ceva dincolo de periculozitatea virusului, ceva ce s-a dovedit mult mai dăunător decât virusul în sine: panica.
Brusc, nedemocratica China a lăsat să curgă valuri și valuri de informații despre noul coronavirus. Din țara din care informația nu iese fără aprobarea autorităților decât după ani de la petrecerea faptelor, informațiile alarmiste despre SARS-CoV-2 au început să inunde media occidentale.
Nu știm cu exactitate cine a alăturat primul/prima cuvintele virus și ucigaș, dar alăturarea a prins, iar despre SARS-oV-2 nu s-a mai vorbit decât în termeni radicali: virus ucigaș, inamic nevăzut/necunoscut, virusul fără leac, cel mai periculos virus din istoria omenirii.
Dacă SARS-CoV-2, cu o mortalitate care nu depășește, în general, 5% din numărul celor infectați în țările care au efectuat foarte multe teste, este cel mai periculos și ucigaș virus din lume, ce am mai putea spune despre Ebola, a cărui mortalitate este estimată între 50% și 71%? Sau despre SARS, care a ajuns la o mortalitate de 9,6%? Despre MERS, cu o mortalitate de 40%, despre virusul Marburg, care a atins o rată a mortalității de 25% în Germania și de 80% în Congo?
Nu ar fi ajuns doar titlurile presei pentru a crea isterie la nivel mondial. Fără elemente ajutătoare, panica ar fi fost una restrânsă.
Dar elemente ajutătoare au existat, iar ele au venit din China. Căci dacă trebuie să arătăm China cu degetul pentru ceva, nu pentru apariția virusului trebuie să o facem, ci pentru modul în care a impus și răspândit panica drept singura reacție posibilă la adresa SARS-CoV-2.
În momentul în care China
a început să închidă orașe cu populația unor țări și, mai apoi, să construiască de urgență spitale dedicate, omenirea a încetat să mai judece. Brusc, ceea ce se întâmpla în China a devenit standardul de urmat.
Lumea a încetat să mai gândească, a încetat să-și mai pună probleme și a acceptat, fără urmă de rațiune, că ceea ce se întâmplă în China trebuie urmat fără cea mai mică urmă de îndoială. Iar dacă în China, care dispune de resurse enorme și nu dă doi bani pe viața oamenilor, se construiesc spitale speciale, înseamnă că sistemele medicale din restul lumii vor fi copleșite.
De ce?
Pentru că ne-a spus China că trebuie să-i internăm pe toți cei bolnavi, iară să nu-i tratăm la domiciliu, cum făceam până acum cu bolnavii de alte gripe.
China și OMS au setat standardul, planeta a intrat în panică și a tras heblul, oprind economii, întrerupând cicluri educaționale, punând viața pe hold.
Ce s-a întâmplat până acum
va fi disecat și analizat din toate unghiurile multă vreme de acum înainte. Ce se va întâmpla de acum înainte va fi, însă, departe de apocalipsa prevăzută cu doar două luni în urmă.
Dacă urmărim cu atenție evoluțiile europene și cele ale SUA, valul doi, amenințarea din toamnă/iarnă, devine din ce în ce mai improbabil. Țările europene și SUA încep să-și deschidă economiile cu totul, fără să mai aibă de gând să impună restricții. Restricții pe care în toamnă nici nu vor mai avea cum să le impună. Chiar dacă nu va exista vaccin până în toamnă, nu se vor mai închide economii, nu se vor mai închide granițe. Europa va vrea să facă uitată această jumătate de an. Vor dispărea raportările zilnice, ca și cum nici n-ar fi fost. COVID-19 nu va mai fi cauza principală a morții, chiar dacă virusul va exista în continuare.
Se vor schimba multe lucruri, desigur, lumea nu va mai fi la fel, vom începe să aflăm și să înțelegem de ce am oprit lumea în loc o jumătate de an. Dar un lucru e clar: a contat foarte mult faptul că cineva ne-a schimbat, brusc, obiceiurile și ne-a spus că nu se poate decât dacă ne aglomerăm spitalele. Se putea și fără? Cu siguranță. Vom dori, rușinați, să uităm că am plecat ca fraierii după fentă? Da, căci va fi mai ușor decât să recunoaștem că am făcut-o.