Cum aude de Schengen și de România, Karl Nehammer, cancelarul Austriei, își folosește degetul mijlociu. Ni-l arată iar și iar, cu o plăcere care a ajuns deja voluptate. Pare că cealaltă mînă și-o ține în pantaloni. Cu trei luni înainte de Consiliul Justiție și Afaceri Interne, Karl ne face aceeași figură cu degetul, iar noi ținem buzele țuguiate, cu înverșunarea pe care – ne-a spus George Simion – o aveau vechii geți.
În replică, Marcel Ciolacu, pe care poporul român a avut inteligența să-l accepte premier, zice că va da în judecată Austria. Cică pierdem din cauza ei peste două procente din PIB în fiecare an și că nu se mai poate. Numai că această dare în judecată nu înseamnă că mîine introduce Marcel acțiunea și gata, austriecii încep să simtă morcovul despăgubirilor. Nu. Marcel zice că îi dă în judecată dacă ei votează încă o dată contra României în decembrie, la Consiliul JAI. Cum ar veni, le mai dă o șansă să ne arate degetul. Căci, să nu uităm, Nehammer anunțase deja că oricum îl vom vedea.
Uneori te întrebi dacă nu cumva curajul României e o formă de lașitate, o vitejie îmbrăcată invers, cu mînecile de-a-ndoaselea și cu reverele în spate: sperăm să scăpăm de bătaie dacă în faza de înjurături cerșim milă. Vă dăm în judecată, adică vă punem să plătiți, vă ruinăm, vă distrugem, zice Marcel, după care anunță și condițiile: în caz că nu ne dați votul în decembrie. Dar ei au anunțat deja că în decembrie vom primi iar sex oral, iar Marcel știa, cînd a lansat amenințările, că ei au anunțat asta. Aici e mizeria politicii românești, care, înainte de a încasa o muie, ține morțiș s-o tăvălească prin patriotism și s-o înfășoare în tricolor.
Pagubele pe care regimul pro-rus de la Viena le produce României nu se limitează la procentele din PIB. Alea sînt doar pagube financiare și economice. Dar mai sînt pagubele morale, care provoacă frustrare socială și întrețin depresia națională, mai sînt pagubele externe, care micșorează reputația și puterea internațională a României. Mai sînt pagubele fiscale, pe care companiile austriece, în frunte cu OMV, Raiffeisen și BCR, le produc la bugetul de stat sub privirea neputincioasă și servilă a autorităților. Practic, statul și națiunea româna sînt călcate în picioare de o țară care face pe față politica Rusiei, iar premierul României, Marcel Ciolacu, se hotărăște într-un tîrziu să pronunțe cuvîntul „proces“ cu aerul că își cere scuze.
Toată lumea știe că un proces intentat Austriei la CJUE nu poate fi pierdut, fiindcă toate faptele și hîrtiile sînt în favoarea României. Că dacă s-ar pierde, ar trebui desființată UE. Toată lumea știe că se pot cere despăgubiri mai mari decît sumele atrase anual din PNRR și că, chiar dacă nu există o cale de a impune Austriei aceste plăți, cifrele pot s-o sperie. Cifrele și acțiunea în sine, faptele și doar ele pot clătina Guvernul lui Nehammer și voința de a urma indicațiile Moscovei. Numai că, așa cum a zis premierul nostru, „România trece de la fapte la vorbe. Și mă bucur că asta se întîmplă acum“.