Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nea Marine și Republica

Zoom Nea Marine și Republica

De vreo două decenii, poate chiar mai bine, trăim o criză acută a imaginației pe plan mondial. O criză pe care o vedem la scenariștii de la Hollywood și la scenariști în general. Tot ce a avut succes cândva sau a fost cât de cât promițător este reluat cu încăpățânare, tradus în oricâte limbi se poate și pus în scenă în cât mai multe dintre studiourile de producție ale lumii, fie că sunt cinematografice sau politice. Putem să ne mândrim că două astfel de scenarii de succes au fost încercate mai întâi la noi. Piața Universității, ca fenomen, a fost prelucrată, perfecționată și refilmată în Serbia, Georgia, Ucraina (de două ori) și în Africa de Nord (Primăvara Arabă). Al doilea scenariu de mare succes a fost finala prezidențială în care se confruntă un candidat greu de înghițit cu amenințarea extremei drepte. Desigur, toată lumea bună se mobilizează pentru a împiedica dezastrul de a avea un președinte de extremă dreapta într-o țară europeană.

Dar nu poți, pur și simplu, să aduci extrema dreapta în turul al doilea. Trebuie să muncești mult, trebuie să distrugi orice alternativă reală, să îngropi orice opoziție și să o faci irelevantă și cât mai fragmentată.

A fost al doilea rând de alegeri
prezidențiale în Franța când Marine Le Pen a ajuns în finală. În condițiile în care partidele tradiționale ale Franței au fost măcinate mărunt și din interior, și din exterior, s-a ajuns ca în finala prezidențială să se înfrunte copilul-minune Emmanuel, apărut din spuma pură a Oceanului Atlantic, cu Marine, moștenitoarea partidului unui semi-dement, cum era bătrânul Jean-Marie. Dar, dacă prima dată povestea a mers ca unsă, cu două treimi dintre alegători votând împotriva extremistei, a doua oară a fost destul de strâns. Iar rezultatul de duminică seară vorbește despre o Franță pe care o așteaptă ani extrem de complicați. Aproape 42% din alegătorii francezi au votat pentru Marine Le Pen în turul al doilea al prezidențialelor din Franța. Este enorm, pentru că acest procent vorbește despre ruptura totală care există între Franța francezilor get-beget și Franța globalistă.

În Franța, de exemplu, nu există termenul de minoritate etnică, iar statisticile despre originea etnică a cetățenilor Franței sunt interzise. Așadar este dificil să vorbim despre o anumită structură etnică. Chiar dacă părinții sau bunicii provin din imigrație, orice cetățean născut în Franța din cel puțin un părinte cu cetățenie franceză, chiar și naturalizat, este luat în calcul ca având naționalitate franceză. Acestea sunt diferențe majore față de modul în care sunt tratate în România, de exemplu, minoritățile etnice, și ne pot împiedica să înțelegem clivajele etnice și culturale din Franța de astăzi. În Franța, de exemplu, existența UDMR ar fi imposibilă, cum imposibil ar fi și un grup parlamentar al minorităților. În Franța nu există școli de stat sau universități cu predare în limbile minorităților și nu există nici indicatoare de localitate bilingve, indiferent de procentul locuitorilor cu alte origini decât cea franceză. Cuvântul-cheie este integrare. Cuvântul în sine nu are nici o problemă, însă procesul de integrare a multiple etnii și culturi este o utopie, o utopie care a dus deja la eșecuri pe toată linia. Una este Franța din pliantele turistice și cu totul alta este Franța la ea acasă.

Și totuși, în ciuda lipsei
de statistici oficiale, există date care ne pot da o idee despre structura etnică a populației Franței. Uneori putem vedea și care va fi aceasta peste câțiva ani. Datele Institutului Național de Statistică și Studii Economice din Franța arată că, în perioada 2006-2008, aproximativ 30% din nou-născuții din Franța aveau cel puțin un bunic imigrant de origine non-europeană, iar în 2010, 24% din nou-născuții din Franța metropolitană aveau cel puțin un părinte imigrant non-european, procentul ajungând la 40% în regiunea pariziană. Un studiu din 2004, realizat de Yazid Sabeg și Laurence Maillart-Méhaignerie, situa „minoritățile vizibile“, adică cetățenii cu origini non-europene, la 8-9 milioane de oameni, aproape 15% din populația Franței metropolitane. De asemeni, atunci când își calculează populația, Franța ia în considerare și imigranții care nu au cetățenie franceză. Aceștia reprezentau, în 2021, 10,3% din populația totală de 67,626 milioane.

Pe lângă minoritățile vizibile ale Franței, cele cu origini non-europene, există și cetățeni francezi cu origini europene non-franceze. Adăugându-i și pe aceștia, populația franceză cu alte origini etnice depășește liniștit 20% din total astăzi, iar datele ne arată că, în 20-30 de ani, această populație va depăși 40-45%.

Este imposibil să ne imaginăm
că Marine Le Pen ar fi fost votată de către francezii cu origini non-europene. Chiar dacă și-a modificat discursul în ultimii ani, Le Pen rămâne șefa unui partid naționalist, xenofob și chiar rasist, pe alocuri. De aceea urmașii imigranților din Africa Sahariană sau Subsahariană nu o vor vota niciodată. Este drept, Marine Le Pen a câștigat alegerile în Franța de peste mări
(La France d’outre-mer), teritoriile aflate sub suveranitate franceză în afara Franței metropolitane. Dar prezența la vot, acolo, a fost de aproximativ 50%, iar cei care au votat-o pe Le Pen sunt urmașii coloniștilor francezi, indiferent de culoarea pielii, și sunt oameni care vor să păstreze statutul de teritorii franceze, deci sunt mult mai apropiați de naționalismul lui Le Pen. În plus, a fost un vot masiv anti-Macron, pe care fostele colonii îl detestă, mai degrabă decât unul pro-Marine Le Pen.

Problema majoră a Franței
următorilor ani vine tocmai din acest procent uriaș de 42% obținut de Marine Le Pen în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Dacă acceptăm că Le Pen a fost votată de către francezii get-beget, vom realiza că Macron nu ar fi câștigat alegerile fără votul minorităților, vizibile sau invizibile. Atât de important a fost acest vot, încât fără el Le Pen ar fi ajuns la cel puțin 51%.

De aici trebuie să vină îngrijorarea, atunci când se vor risipi aburii șampaniilor victoriei, căci înseamnă că mai bine de jumătate dintre francezii get-beget au fost împinși de către lipsa de alternativă reală spre extrema dreapta. Va fi din ce în ce mai dificilă coabitarea dintre aceștia și minoritățile vizibile și deloc integrate ale Franței. Faptul că în seara alegerilor au avut loc deja manifestații de protest la Paris și Lyon, ba chiar manifestații violente, cu ciocniri între forțele de ordine și manifestanți, spune multe despre ce se poate întâmpla în Franța în următorii cinci ani, poate și mai mult.

70% din muncitorii din Franța și 60% din angajați au votat cu Le Pen. 70% din cei cu venituri lunare sub 1.250 de euro au votat cu Le Pen. În mod normal, aceștia ar fi votat cu stânga. Dar faptul că, în Franța, au fost distruse sau s-au autodistrus partidele de stânga (de fapt, cam toate partidele tradiționale) i-a împins pe votanții stângii să se orienteze spre extrema dreapta. Făcând strategii pe termen mediu prin care să asigure victoria lejeră a unor personaje lipsite de calități reale, cei care au gândit schema cu pro-europeanul versus extremista de dreapta n-au făcut decât să împingă Franța spre niște probleme pe care ei, strategii de carton, nu le vor putea gestiona.

Lovită în plin de criza economică,
Franța nu va putea asigura creșterea veniturilor cetățenilor săi în următorii trei-patru ani. Ba chiar veniturile multora vor scădea față de nivelul de astăzi, împingând și mai mulți francezi cât mai departe de elitele politice actuale, birocrate și incapabile. Acești oameni s-ar fi orientat spre stânga. Dar aceasta a fost îngropată pentru a face loc dreptei extremiste. Iar dacă Marine Le Pen va fi condamnată în vreun proces de deturnare de fonduri sau corupție, în viitorul apropiat, acest lucru va fi privit drept răzbunare politică pentru procentele tocmai obținute la prezidențiale. În locul lui Marine Le Pen va veni altcineva, cu un discurs încă și mai rafinat în aparență, dar cu proiecte și mai xenofobe în realitate, cu șanse din ce în ce mai mari de a câștiga alegerile.

Ne vom întreba, peste ani, dacă a meritat Macron această distorsionare a democrației, aceste jocuri strategice lipsite de responsabilitate. Cu siguranță că nu, dar va fi prea târziu.




2 comentarii

  1. #1

    Ce s-a intamplat in Franta s-a intamplat si in Canada cu Trudeau, acum un an, la fel de incompentent si de indigerabil, daca nu chiar mai rau decat Macron.

  2. #2

    RE: 70% din muncitorii din Franța și 60% din angajați au votat cu Le Pen. 70% din cei cu venituri lunare sub 1.250 de euro au votat cu Le Pen
    Bosorogii, care nu au treaba cu nimic pensia le vine, au votat cu Macron
    Tinerii pina in 24 de ani au votat cu stingistu Melenscon, pt ca astia nu se vor anagaja in veci in Franta…
    populatia angajata , 24-65 de ani, au votat cu Le pEn…
    Mai e nevoie sa adaugam ceva?,,,,visul EU?…hahahahahaha

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale